Scandal cu îmbrânceli la Mănăstirea Jieţ din Hunedoara, în timpul slujbei (Video)
Un scandal a fost surprins pe video la Mănăstirea Jieţ din Hunedoara, după ce doi bărbaţi au intrat şi au susţinut că slujba nu este legală. Poliţia a deschis o anchetă care vizează atât incidentul, dar şi respectarea regulilor de distanţare socială în locaşul de cult.
- Incidentul a fost filmat într-o înregistrare de peste 3 minute.
- Poliţiştii au fost alertaţi şi de călugăriţe, şi de cei doi vizitatori.
Cum a izbucnit scandalul
Înregistrarea video de peste 3 minute, care a fost postată pe Facebook, îi arată pe cei doi bărbaţi, de 36 şi 47 de ani, cum urcă treptele mănăstirii. Unul dintre ei deschide uşa şi intră, dar este oprit imediat de o călugăriţă.
„Avem slujbă în biserică!”, spune bărbatul.
În schimb, măicuţa încearcă să îl dea afară. Atât călugăriţa, cât şi unii credincioşi aflaţi în interior la slujbă pot fi văzuţi fără măşti de protecţie.
„Nu, nu, nu, nu, vrem să vedem slujba. N-aveţi voie să faceţi slujbă în biserică!”, continuă bărbatul.
În acel moment, un bărbat care vine din biserică îl scoate afară pe cel care tocmai intrase.
“Nu ai ce să cauţi aici. Te rog frumos să ieşi afară!”, spune acesta.
“Este un abuz”, vine răspunsul celor doi vizitatori.
Discuţia continuă aprins în curtea Mănăstirii Jieţ. Bărbatul, care s-a prezentat drept bodyguard al mănăstirii, încearcă să îi evacueze pe cei doi şi din curte.
“Nu aveţi voie în curtea asta”, spune el.
“Nu aveţi voie să faceţi slujbă! E penal!”, replică un vizitator.
“Nu pune mâna pe el!”, strigă celălalt.
Mai multe călugăriţe, între care şi una care filma cu telefonul mobil, au apărut lângă cei trei bărbaţi. Spiritele s-au încins când cei trei au ieşit din curte, în faţa porţii mănăstirii, unde a fost o altercaţie între ei. În cele din urmă, cei doi vizitatori au plecat.
Video, Scandal la Mănăstirea Jieţ:
Ce spun poliţiştii
Incidentul a fost semnalat de măicuţe poliţiştilor din Petrila, care fac cercetări privind tulburarea ordinii şi liniştii publice.
“Astăzi în jurul orei 10:20, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată de către stareța unei mănăstiri din Valea Jiului cu privire la faptul că în timpul slujbei religioase, doi bărbați din municipiul Petroșani în vârstă de 36 și 47 de ani au avut divergențe cu călugăritele mănăstirii. Reprezentanta mănăstirii a precizat că enoriași au încercat să îi calmeze pe cei doi și au cerut să le facă liniște și să părăsească incinta, dar aceștia au adresat injurii și amenințări personalului mănăstirii, fapt care i-a determinat pe enoriași să îi scoată cu forța din incinta mănăstirii. Enoriași care au participat la slujba nu a putut fi identificați, întrucât până la sosirea echipajului de Poliție, aceștia au plecat de la fața locului iar călugării nu le cunoșteau identitatea. In cauză se vor efectua cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice”, au transmis poliţiştii într-un comunicat.
Ulterior, anchetatorii au fost sesizaţi şi de cei doi bărbaţi care au vrut să intre la slujbă.
“Polițiștii au fost sesizați de Spitalul de Urgență Petroșani privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgențe s-au prezentat două persoane care au declarat că au fost victime ale unor agresiuni. Cei doi au relatat faptul că ar fi fost agresați de către enoriașii participanți la slujbă, la mănăstirea situată pe raza orașului Petrila. În acest caz, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe”, se mai afirmă în comunicat.
Conform Mediafax, poliţiştii verifică şi dacă slujba din mănăstire s-a desfăşurat cu respectarea măsurilor de protecţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰