Antena Meniu Search
x

SCANDALUL privind transplanturile continuă! Ministerul Sănătăţii anunţă NEREGULI GRAVE la Spitalul "Sfânta Maria”. Numărul infecţiilor nosocomiale depistate e cu 50% mai mare faţă de 2015

Ministerul Sănătăţii a anunţat, vineri, care sunt neregulile descoperite la spitalul "Sfânta Maria” din Capitală, la o zi după ce ministrul Vlad Voiculescu a anunţat că există îndoieli că acest spital a fost acreditat judicios şi este pregătit în prezent pentru transplant pulmonar.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, vineri, care sunt neregulile descoperite la spitalul "Sfânta Maria” din Capitală, la o zi după ce ministrul Vlad Voiculescu a anunţat că există îndoieli că acest spital a fost acreditat judicios şi este pregătit în prezent pentru transplant pulmonar.

Astfel, potrivit raportului Inspecţiei Sanitare de Stat, dat publicităţii după controlul făcut la unitatea sanitară, spitalul "Sfânta Maria” nu are laborator de analize, serviciile fiind externalizate către o firmă privată şi patru unităţi publice, circuitele pentru transportul acestor pacienţi nu sunt corespunzătoare, nu există staţie centrală de sterilizare, iar din structura spitalului lipseşte medicul infecţionist, în condiţiile în care numărul infecţiilor nosocomiale depistate şi raportate este cu 50% mai mare faţă de anul trecut.

Inspectorii sanitari au constatat că la Spitalul "Sfânta Maria”, deşi în structura organizatorică este un laborator de analize medicale, acesta nu există în realitate. Serviciile sunt externalizate către o firmă privată, respectiv Centrul Medical MED-AS şi către alte patru unităţi sanitare publice - Institutul de Hematologie, Spitalul Fundeni, Spitalul Matei Balş şi Centrul de Transfuzii Bucureşti, a anunţat, vineri, Ministerul Sănătăţii.

Potrivit Ordinului 860/2013 privind acreditarea centrelor de transplant, pentru ca o unitate medicală să fie acreditată pentru transplantul de organe, infrastructura de transplant trebuie să aibă “unitate specializată de laborator, acreditată pentru activitatea de transplant, cu personal care să asigure disponibilitatea laboratorului 24 ore din 24.”

În ce priveşte condiţiile igienico-sanitare, inspectorii au constat că blocul operator al spitalului dispune doar parţial de circuite corespunzătoare, iar punctele pentru igiena mâinilor din unitatea medicală sunt insuficiente. Astfel, criteriile de acreditare din Ordinul 860-2013 care prevede “circuite corespunzătoare pentru pacienţii transplantaţi”nu sunt îndeplinite.

Mai mult, inspectorii au mai constat că aceleaşi ascensoare şi căi de acces sunt folosite pentru toate activităţile , respectiv pentru personal, pacienţi, lenjerie curată, lenjerie murdară, alimente şi deşeuri. În plus, liftul de mare capacitate cu care sunt transportaţi pacienţii din sala de operaţii în secţia de Anestezie şi Terapie Intesivă este folosit şi pentru transportul lenjeriei murdare, potrivit concluziilor raportului Inspecţiei Sanitare de Stat.

În privinţa sterilizării, inspectorii au constatat că nu există nicio staţie centrală de sterilizare, iar spaţiile existente pentru această activitate nu au nici ele circuite corespunzătoare.

De asemenea, la momentul controlului, din structura spitalului lipsea medicul infecţionist.

La Spitalul „Sfânta Maria”, comparativ cu anul trecut, numărul infecţiilor nosocomiale depistate şi raportate este cu 50% mai mare. Cazuri de infectare cu Kelbsiella, Pseudomonas, Acinetobacter, Citrobacter şi Clostridium Difficile au fost înregistrate pe secţiile de chirurgie, anestezie şi terapie intensivă, ORL şi medicină internă.

„În cadrul unităţii nu este implementată Procedura de comunicare internă a infecţiilor nosocomiale, informările fiind doar verbale. În perioada 2015 – 2016 nu au fost înregistrate focare de infecţie nosocomială”, au notat inspectorii sanitari în raport.

Ministerul Sănătăţii a precizat că, după ce Primăria Capitalei îşi va da acordul şi va nominaliza un reprezentant al instituţiei în echipa de control, Corpului de control al ministrului Sănătăţii va începe verificările, care vor viza, printre altele, achiziţiile publice efectuate de spital. Comisia internaţională de experţi solicitată de Ministerul Sănătăţii va însoţi echipa Corpului de control în datele de 8 şi 9 decembrie.

Sursa: news.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » SCANDALUL privind transplanturile continuă! Ministerul Sănătăţii anunţă NEREGULI GRAVE la Spitalul "Sfânta Maria”. Numărul infecţiilor nosocomiale depistate e cu 50% mai mare faţă de 2015