Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scenariu ca-n filme pus la cale de frații Tate, pentru a scăpa de închisoare: "Se poate face până mâine seară, să distrugă întregul caz"

Fraţii Tate au pus la cale un scenariu ca-n filme ca să scape de închisoare şi să fugă în Dubai. Cel puţin asta reiese din motivarea judecătorilor care au decis să-i ţină după gratii. Cei doi milionari au fost interceptaţi chiar în arest. Potrivit stenogramelor,  Andrew Tate şi-ar fi intimidat şi ameninţat victimele pentru a-şi retrage acuzaţiile.

de Bianca Iacob

la 25.02.2023 , 19:54

Fraţii Tate şi-ar fi făcut o stategie să scape de arest, bazată pe minciuni şi şantaj, după cum au decoperit anchetatorii. Ar fi trimis scrisori de ameninţare victimelor pentru a le convinge să spună despre ei că sunt nevinovaţi. 

"Dacă le trimite o scrisoare, care spune că sunt date în judecată pentru 25 de milioane pentru acuzaţii false, s-ar putea să îşi retragă acuzaţia, înţelegi ce spun? Se poate face până mâine seară şi să distrugă întregul caz", spune Andrew Tate, potrivit interceptărilor din dosar. 

Bianca Iacob, reporter Observator: Trei zile mai târziu de la discuţia lui Andrew Tate cu scrisoarea, victima a contactat anchetatorii şi le-a spus că fraţii Tate ar fi trimis notificări ei şi familiei ei cerând daune de 100 de milioane de dolari fiecăruia pentru defăimare. Conţinutul notificării este la dosar. În plus, victima le-a mai spus anchetatorilor că un fost agent FBI ar fi căutat-o acasă la mama ei. De altfel, şi parchetul susţine că fraţii Tate ar face presiuni prin interpuşi ca victimele să îşi schimbe declaraţiile. 

Vezi și

Fraţii Tate au angajat o renumită avocată americană, care i-a apărat pe Michael Jackson, Chris Brown, sau Mike Tyson. 

Pe acelaşi subiect

- Sunt super-interesat ce va spune mâine avocatul american despre toate problemele (...) pentru că am plătit o grămadă de bani, trebuie să vină tare. 

(sursă: interceptările procurorilor)

Între timp, cele două victime s-ar fi înţeles între ele ce să spună procurorilor. 

Victima 1: Hai să ne prefacem că suferim, să le spunem organelor judiciare că îi iubim pe băieţi şi am fost induse în eroare şi că nu ne place această situaţie. Dacă purtăm ochelari de soare poate că o să reuşim să smulgem şi vreo două lacrimi. 

(sursă: interceptările procurorilor)

Avocaţii fraților Andrew și Tristan Tate vorbesc despre o înscenare

Discuţii victimă 2 - mamă

- Nu sunt sechestrată. Nu sunt în pericol. Cred că am voie să plec. Am telefonul, (...) am luat biletele de avion şi mâine dimineaţă la 6 când vor dormi toţi, eu cu A. vom pleca. 

(sursă: interceptările procurorilor)

După această discuţie, Ambasada Americii a fost alertată. 

Discuţii victimă 2 - mamă

De ce mi-ai făcut asta? Te voi urî toată viaţa. Nu voiam să mă încurci. Puteai să chemi mâine poliţia şi să vină să vadă dacă le plăcea ce găsea aici. 

(sursă: interceptările procurorilor)

Frații Tate au fost arestaţi la finalul anului trecut. Sunt acuzaţi de trafic de persoane şi viol.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Scenariu ca-n filme pus la cale de frații Tate, pentru a scăpa de închisoare: "Se poate face până mâine seară, să distrugă întregul caz"