Apă de aproape 2 metri în gospodăriile din Măstăcani. Autorităţile se plâng că sunt ignorate de oficialii de la Bucureşti
Inundaţii Galaţi. Pentru mii de oameni, dezastrul este unul cu repetiţie. Locuitorii din zonele afectate sunt la a treia inundaţie catastrofală din ultimul deceniu. Iar după fiecare potop, după cum aţi văzut şi acum, autorităţile au promis că iau măsuri pentru ca scenariul să nu se mai repete. Doar că mai sunt şi zone, tot din Galaţi, care sunt complet ignorate. Cum ar fi comuna Măstăcani, unde, ieri, apa era de aproape doi metri.
Abia s-au retras apele, iar autorităţile urmează să facă un bilanţ al pagubelor. Aici, apa a ajuns la aproximativ 1, 7 metri. Din locuinţele oamenilor nu a mai rămas nimic, iar oamenii nu pot face altceva decât să încerce să cureţe ce se mai poate.
Problemele din această zonă au apărut din cauza pârâului Chineja, cauze total diferite faţă de zona Slobozia Conachi şi Pechea. Aici, pârâul, care de obicei nu are o adâncime mai mare de 50 de centimetri, s-a umflat şi a ajuns să măsoare aproape patru metri. A şi rupt digul de apărare de la Folteşti şi astfel a ajuns în mai multe gospodării din această zonă.
Autorităţile au transmis că pârâul Chineja nu a fost decolmatat niciodată în 30 de ani. Este şi motivul pentru care acum a ajuns să aibă o adâncime de aproximativ de cinci metri şi să inunde casele oamenilor.
Urmează să ajungă aici şi experţii de la Direcţia de Sănătate Publică pentru a împărţi vaccinuri autorităţilor, care au transmis că până acum nu au fost căutate de oficialii de la Bucureşti. Acelaşi lucru îl susţin şi localnicii: nu au fost căutaţi, nu au fost întrebaţi dacă au mâncare, apă sau ce pagube s-au înregistrat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰