Video Se schimbă metoda de lucru la planşeul Unirii, după ce săpăturile au provocat vibraţii până la metrou
Săpăturile de la planşeul Unirii din Capitală s-au resimţit până la metrou. Senzorii montaţi pe galeriile din subteran au arătat că utilajele gigantice produc vibraţii prea mari. Din motive de siguranţă, constructorul a schimbat metoda prin care sapă la 25 de metri adâncime pentru a monta 350 de noi stâlpi de susţinere. Între timp, fântânile arteziene au fost aproape complet demontate.
Piaţa Unirii a devenit unul dintre cele mai mari şantiere din Capitală. Constructorul a adus zeci de utilaje în mijlocul oraşului şi a decopertat 20% din planşeu în ultimele două luni. Se lucrează în acelaşi timp la 3 din cele 4 etape ale proiectului. Muncitorii forează acum pentru a monta 350 de piloni de rezistenţă. În zona Hanul lui Manuc au fost deja montaţi aceşti stâlpi de rezistenţă, pe o parte si pe cealaltă la o adâncime de 25 de metri. Sunt stâlpii care vor susţine viitorul planşeu.
Pe perioada lucrărilor, râul Dâmboviţa a fost deviat în zonă prin două conducte
În acelaşi timp constructorul lucrează si aici in parcul Unirii iar de maine utilajul din faţa Hanului lui Manuc va fi mutat aici. Două luni vor lucra pentru montarea stâlpilor de rezistenţă iar mai apoi şantierul va continua in zona 3, zona fântânilor. Utilajele au produs vibraţii puternice până în galeriile de la metrou. Fântânile au fost deja demontate în proporţie de 90%.
În cel mult două luni o să apară şi aici noi restricţii de circulaţie. Traficul ar urma să fie complet blocat pe un întreg sens de circulaţie. Cealaltă variantă ar fi ca accesul maşinilor să fie restricţionat pe câte o bandă de circulaţie pe fiecare sens de mers. Acum, Splaiul Independenţei este blocat iar şoferii circulă pe rute ocolitoare. Bucureştenii spun că artera provizorie construită prin parc ar trebui păstrată chiar şi după finalizarea lucrărilor.
Primăria de sector speră însă ca restricţiile să fie ridicate cât mai curând. "Dorim împreună cu constructorul să facem tot ce e posibil ca la debutul şcolilor să putem ridica restricţiile de trafic pe splaiul independentei.Încercăm să rezolvăm mai multe lucruri si să le facem mai repede", a declarat Marius Coaje, coordonatorul proiectului. Pe perioada lucrărilor, râul Dâmboviţa a fost deviat în zonă prin două conducte care transportă apa pe sub Piaţa Unirii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰