Secțiile de Terapie Intensivă sunt pline cu pacienți infectați cu noul coronavirus, o unitate mobilă urmând să ajungă în Bihor
Situaţie din ce în ce mai gravă în secţiile de Terapie Intensivă pentru bolnavii de COVID-19. Numărul pacienţilor în stare gravă creşte de la o zi la altă, iar marile oraşe din ţară au mari probleme în gestionarea paturilor ATI. Speranţa vine însă de la unităţile mobile de Terapie Intensivă. Astăzi a fost pregătită a cincea unitate şi e gata să primească pacienţi. A fost cumpărată de Fundaţia Mereu Aproape din donațiile făcute de dumneavoastră în cadrul teledonului Români Împreună.
- Peste 500 de pacienți infectați cu noul coronavirus sunt acum internați la Terapie Intensivă.
Sistemul medical din marile oraşe e la un pas de colaps, o recunosc medicii şi oficialii. Numărul cazurilor grave de COVID-19 a crescut atât mult încât, în unele oraşe, secţiile ATI sunt pline, iar pacienţii sunt redirecţionaţi către unităţi din alte judeţe. Mai rău, epidemiologii cred că numărul celor care manifestă cele mai severe forme ale bolii va creşte zilnic.
Beatrice Mahler: La Terapie Intensivă este plin. De când am deschis secția, s-au ocupat toate cele șase paturi si de atunci au rămas ocupate. Cât de repede se ocupă un pat de la ATI după ce se eliberează? Minute, uneori. Rar rămâne un pat liber câteva ore.
Acum, în toată ţara, sunt 508 pacienţi internaţi la ATI. Cu 44 mai mulţi decât la începutul săptămânii.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență: În unele zone ajungem să nu mai avem niciun loc și trebuie să transferăm pacienți. Bucureştiul a ajuns de mai multe ori în faza în care să nu mai aibă locuri.
Şi se poate întâmpla oriunde în ţară. Pacienţii sunt tranferaţi atât timp cât există loc în altă parte. După aceea, medicii vor fi puşi în situaţia să decidă cine va înfrunta coronavirusul ajutat de aparate ATI şi cine nu.
Se fac însă eforturi pentru a nu se ajunge aici. Astăzi, medicii SMURD au pregătit a cincea unitate mobilă de Terapie Intensivă. Trei dintre aceste unităţi, vitale în zonele în care transmiterea coronavirusului este foarte mare, au fost cumpărate de Fundaţia Mereu Aproape din sumele donate în cadrul Teledonului Români Împreună.
Radu Rotaru, medic Fundatia Pentru SMURD: Avem 12 paturi de Terapie Intensivă cu 12 monitoare, 12 ventilatoare și 12 console cu câte șase injectomate. În cazul în care este nevoie, poate să fie deplasată oriunde în țară. Noi putem fi cu unitatea în curte și cu ea funcțională și perfect montată în aproximativ 12 ore. 12 paturi înseamnă foarte mult pentru că dacă stăm să ne gândim cât alocă un spital județean sau chiar unul din București pentru pacienți covid, de multe ori suntem la opt paturi, 10 paturi.
Noua unitate mobilă ATI o să ajungă la SMURD Bihor. Fundația Mereu Aproape a plătit peste 1,6 milioane de lei pentru ea. Celelalte două unități cumpărate de fundație au ajuns la medicii din Timișoara.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰