Șeful poliţiei din Câmpia Turzii, prins băut la volan
Surpriză de proporţii pentru agenţii rutieri din Câmpia Turzii. L-au prins băut la volan chiar pe şeful poliţiei din municipiu. Seara trecută, comisarul şef Florin Fodorean mirosea a alcool şi a refuzat testarea în stradă.
Surpriză de proporţii pentru agenţii rutieri din Câmpia Turzii. L-au prins băut la volan chiar pe şeful poliţiei din municipiu. Seara trecută, comisarul şef Florin Fodorean mirosea a alcool şi a refuzat testarea în stradă. Din raţiuni medicale, a justificat ofiţerul. A mers însă la spital, pentru probe de sânge şi a fost la un pas de dosar penal. Medicii au stabilit că avea o concentraţie de alcool de 0,7 la mie, în sânge. Ceea ce înseamnă contravenţie. Iată reacţia comisarului.
Vestea că tocmai un comisar şef a fost prins băut la volan a generat o reacţie dură din partea Inspectoratului de Poliţie din Cluj.
Pe lângă faptul că a rămas fără permis de conducere pe o perioadă de 90 de zile şi s-a ales cu o amendă de peste 1000 de lei, comandantul poliţiei din Câmpia Turzii este cercetat disciplinar.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au declarat toleranţă zero alcoolului la volan şi, în alte situaţii, oamenii legii au luat măsuri dure împotriva celor prinşi că au condus după ce au băut.
Şefii poliţistului spun că şi în cazul colegului lor măsurile vor fi ferme pentru că acesta trebuia să fie un bun exemplu de respectare a legii.
Tocmai de aceea aseară, atunci când comisarului i-au fost prelevate probele de sânge, întreaga operaţiune a fost supravegheată chiar de şeful Biroului Rutier Cluj.
La finalizarea anchetei interne, comisarul şef riscă să rămână fără loc de muncă. Acesta este încadrat în Poliţie din anul 1990 şi conduce poliţia din Câmpia Turzii din 2017.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰