Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Incident tulburător în Craiova: Şi-a ucis soţia şi s-a aruncat pe fereastră. Ucigaşul a murit la spital

Un bărbat din Craiova şi-a ucis soţia, după care s-a aruncat pe fereastră. Omul a fost transportat la spital în stare foarte gravă, unde a şi decedat. 

de Redactia Observator

la 21.08.2025 , 15:56

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis soţia şi apoi a sărit de la balcon a murit la spital, au anunţat poliţiştii.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova au transmis că bărbatul de 45 de ani a fost găsit de cadrele medicale "în stop cardio-respirator, cu politraumatism prin precipitare, prezentând multiple plăgi înjunghiate, la nivel latero-cervical stangă, precordial şi antebraţe, produse, cel mai probabil, prin autoagresiune"

El a fost resuscitat de către echipajul medical al SMURD şi adus la Unitatea de Primire Urgenţe în stare extrem de gravă, inconştient, instabil respirator şi hemodinamic.

Articolul continuă după reclamă

Vecinii sunt cei care au alertat autorităţile

Incidentul dramatic a avut loc în cartierul craiovean Brazda lui Novac. Bărbatul şi-a atacat soţia, după care a încercat să se sinucidă aruncându-se pe geam, când s-a trezit cu poliţiştii peste el. A ajuns la spital în stare gravă. Poliţia face cercetări la fața locului. 

Alerta a fost dată de vecini, care au auzit ţipetele femeii. Femeia era profesoară de germană, în vârstă de 44 de ani, iar el inginer, în vârstă de 45 de ani. Se pare că suferea de depresie după ce ar fi rămas fără loc de muncă. 

Ce spun poliţiştii 

În dimineaţa de 21 august, în jurul orei 10.25, polițiștii Secției 4 Poliție Craiova au fost sesizați ,prin 3 apeluri 112, cu privire la faptul că într-un apartament din municipiul Craiova un bărbat și-ar fi înjunghiat soția și apoi s-ar fi închis în locuinţă.

Imediat, la fața locului au ajuns echipe de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Craiova și jandarmi din cadrul IJJ Dolj, care au pătruns în apartament, din nefericire, fiind găsită o femeie de 44 de ani, decedată. 

De asemenea, în locuință a fost depistat un bărbat de 45 de ani, soțul femeii decedate, care la vederea polițiștilor s-ar fi aruncat de la balconul apartamentului, amplasat la etajul 1, căzând pe sol.

La fața locului, s-au deplasat și pompieri din cadrul ISU Dolj, care au efectuat manevre de resuscitare bărbatului, ulterior fiind transportat în stare gravă, la spital. 

Totodată, la fața locului s-a deplasat o echipă complexă formată din polițiști ai Serviciului de Investigaţii Criminale și Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, condusă de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care desfășoară activități de cercetare în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt și luării măsurilor care se impun.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Incident tulburător în Craiova: Şi-a ucis soţia şi s-a aruncat pe fereastră. Ucigaşul a murit la spital