Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Şi-au ales locul, nu s-au dus la întâmplare". Două fete de 15 ani au murit după ce s-ar fi aruncat de pe un turn, în Hunedoara. Una dintre ele ar fi lăsat un bilet de adio

Tragedie fără margini, în Hunedoara! Două fete de 15 ani, din Uricani, au murit după ce s-au aruncat de la 20 de metri înălţime. Cele două adolescente au fost găsite în zona unui turn de la o fostă fabrică din Lupeni. Una dintre ele şi-a anunţat mama că urmează să recurgă la gestul extrem şi i-ar fi lăsat şi un bilet de adio. O fată a murit pe loc, iar cealaltă a fost resuscitată, fără rezultate. Vă avertizăm, urmează detalii care vă pot afecta emoţional! 

de Redactia Observator

la 11.12.2023 , 15:39

Două fete de 15 ani au murit după ce s-ar fi aruncat de pe un turn, în Hunedoara Două fete de 15 ani au murit după ce s-ar fi aruncat de pe un turn, în Hunedoara

Mama uneia dintre cele două fete a trăit clipe de groază când fiica ei a sunat-o pentru a o anunța că intenționează să se sinucidă. Femeia a anunţat imediat Poliţia, în speranţa că o va găsi pe adolescentă teafără. 

Dănuţ Buhăescu, primar Uricani: A sunat-o pe maică-sa şi maică-sa a sunat la 112, iar taică-su a plecat din Uricani cât a putut de repede, pentru că ştia că are probleme fetiţa. 

Fetele s-ar fi aruncat de pe un turn din Lupeni, de la aproape 20 de metri înălţime

Articolul continuă după reclamă

Tatăl fetei, angajat al Primăriei din Uricani, a ajuns primul la locul tragediei, alături de un pompier. A găsit-o pe adolescentă fără suflare, alături de o colegă de clasă, cu care ar fi sărit împreună de pe un turn al fabricii dezafectate din Lupeni. 

Pe acelaşi subiect

Dănuţ Buhăescu, primar Uricani: Când a ajuns erau deja căzute amândouă, se aruncase, telefoanele lăsate sus pe clădire, îmbrăcate cum era, de vreme mai rece, căzute pe un teren din ăla accidentat, piatră. Cert este că au premeditat lucrul ăsta. Şi-au ales locul, deci nu s-au dus la întâmplare. 

Adolescentele au fost găsite cu fața în sus, semn că ar fi putut să se arunce cu spatele pe clădire, de la o înălțime de aproape 20 de metri. 

Comisar şef Bogdan Nițu - IPJ Hunedoara: Cu privire la una dintre cele două minore, personalul medical a declarat imediat decesul, în timp ce faţă de a doua a fost aplicat protocolul de resuscitare, din păcate, însă, fără rezultat.

Poliţiştii încearcă să afle acum motivele şi circumstanţele gestului celor două adolescemte, în cauză fiind deschis un dosar penal. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » "Şi-au ales locul, nu s-au dus la întâmplare". Două fete de 15 ani au murit după ce s-ar fi aruncat de pe un turn, în Hunedoara. Una dintre ele ar fi lăsat un bilet de adio