Moartea şoferului căzut de pe Autostrada Transilvania stârneşte revoltă. Reacţia CNAIR: 'Podurile aşa se construiesc'
Teo Lăzurean ar fi trăit, cred cunoscuţii, dacă podul ar fi fost iluminat, iar bărbatul ar fi văzut pe unde calcă. Oficialii de la drumuri îi contrazic. Când podul a fost construit, nici o lege nu prevedea obligativitatea iluminării publice.
Teo Lăzurean ar fi trăit, cred cunoscuţii, dacă podul ar fi fost iluminat, iar bărbatul ar fi văzut pe unde calcă. Oficialii de la drumuri îi contrazic. Când podul a fost construit, nici o lege nu prevedea obligativitatea iluminării publice. În plus, şoferul nu avea de ce să sară balustrada, pe o autostrada, între cele două sensuri. Oricum, în timp ce occidentalii se laudă cu autostrăzi moderne şi bine semnalizate, noi încă nu avem grupuri sanitare sau garduri de protecţie pe multe tronsoane de şosea de viteză.
În satul Râpa, oamenii nu-şi revin din şoc. Îl ştiu pe Teo Lăzurean de când era copil.
Sufletist, liniştit, dornic aşa de muncă. Un tată foarte bun, aşa vorbeşte o femeie din sat despre cel care s-a stins fulgerător.
Bărbatul avea două locuri de muncă. În noaptea incidentului, chiar plecase într-o delegaţie la Bucureşti. La km 16 al Autostrăzii Transilvania, pe un pod, i s-a defectat maşina. După ce a chemat ajutoare, a vrut să treacă pe celălalt sens de mers. Să le întâmpine. Nu a văzut însă golul de un metru dintre sensuri şi a căzut de la 12 metri înălţime. Ca acest pod mai sunt însă şi alte pe Autostrada Transilvania.
I-am întrebat pe oficialii de la drumuri dacă, după un astfel de incident, se vor lua măsuri suplimentare.
Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: Podurile aşa se construiesc. În caz de cutremur sau din cauza altor evenimente, una din căi cade, cealaltă rămâne.
Dacă era luminat, normal că nu se întâmpla. Autorităţile trebuie să-şi pună o întrebare: "Domnule, să mai lăsăm să moară şi altul?", este reacţia cutremurătoare a unuia dintre apropiaţii celui care a murit mult prea devreme.
Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: Pe noile standarde, nodurile rutiere, pasajele, podurile, viaductele sunt iluminate, dar acest pasaj, acest viaduct de la Sănduleşti este un viaduct construit înaintea apariţiei acestor normative.
Pentru a ilumina aceste poduri, autorităţile spun că ar fi nevoie de un plan mai amplu, pentru că în zonă nu sunt surse de curent. În alte ţări, însă, autostrăzile sunt fie iluminate în întregime, ca în cazul Belgiei, fie bine marcate cu vopsea reflectorizantă. Până să ajungă la asemenea standarde, România mai are multe hopuri de trecut. Pe cei aproape 750 de kilometri de şosea de mare viteză, lipsesc lucruri elementare. Cum ar fi toaletele, în unele zone. Iar pe mai multe porţiuni au fost furate balustradele şi plasele de protecţie. Nu doar lipsa lor a pus în pericol siguranţa a mii de oameni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰