Şofer inconştient, cu fiul de 2 ani în maşină, accident teribil într-o intersecţie din Târgu Mureş: "Nu a acordat prioritate şi i-a împrăştiat pe acolo..."
S-a grăbit să ajungă la destinaţie, dar a ajuns pe patul de spital, alături de copilul său, de doar doi ani. Şoferul inconştient a intrat cu viteză pe un drum principal, fără să se asigure şi fără să bage în seamă indicatorul pe care scria cu litere de-o şchioapă "STOP". A intrat cu maşina în plin într-un alt autoturism, pe care l-a proiectat la 20 de metri distanţă, iar cei doi tineri care se aflau în acesta au ajuns în stare critică la spital.
Grăbit nevoie mare, un şofer din Târgu Mureş a gonit cu viteză spre destinaţie. N-a luat în calcul pericolele şi nu s-a gândit o clipă că în maşină se află şi fiul său, de doar doi ani, iar maşina nu avea scaun special pentru copii. Inevitabilul s-a produs: bărbatul n-a mai avut timp să frâneze şi a intrat în plin într-un alt autoturism, într-o intersecţie.
"Nu a acordat prioritate şi i-a împrăştiat pe acolo..."
Maşinile au fost proiectate la 20 de metri de locul impactului
Impactul a fost violent, iar maşinile au fost proiectate la o distanţă de 20 de metri de locul în care s-a petrecut accidentul. Atât tânăra care se afla la volanul celui de-al doilea autoturism, cât şi pasagerul din dreapta ei au rămas prinşi ca într-o menghină în maşina făcută praf. Pompierii s-au chinuit zeci de minute să-i scoată din mormanul de fiare.Aceştia au fost transportaţi apoi la spital, cu leziuni severe.
Liliana Ciobanu, medic specialist medicină de Urgență UPU SMURD Târgu Mureș: "Este vorba de un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule cu patru victime care au rezultat dintre care două sunt de cod roșu și două de cod galben. Una dintre victime este în momentul acesta în sala de operație iar cealaltă urmează să fie evaluată de către echipele de garda".
Şoferul inconştient s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰