Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sora lui Andrei, băiatul mort de peritonită în spital, susține că i s-a cerut să mușamalizeze cazul: "Mi-au spus că e mai bine pentru toată lumea să știm doar noi, acolo"

Cazul băiatului mort la SJU Târgu Jiu. Sora victimei a declarat că atunci când a intrat la morgă pentru a ridica trupul fratelui i s-ar fi spus că "ar fi mai bine pentru toată lumea" să ştie doar ei, "în interior", cauza morţii, femeia mărturisind că nu ştie ce să înţeleagă din asta, şi nici pe cine sau dacă ar trebui să protejeze pe cineva.

de Redactia Observator

la 14.11.2024 , 15:44

băiat mort de peritonită la spitalul din Târgu Jiu Sora lui Andrei, băiatul mort de peritonită în spital, susține că i s-a cerut să mușamalizeze cazul: "Mi-au spus că e mai bine pentru toată lumea să știm doar noi, acolo"

Şefii celor două secţii de chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu au întrebat, într-o şedinţă a Consiliului Medical al spitalului, dacă chirurgii din unitatea sanitară pot opera şi pacienţi minori şi li s-a spus că da, dacă este vorba despre cazuri urgente. În plus, conducerea SJU Târgu Jiu a trimis, la 1 noiembrie, o adresă către Colegiul Medicilor şi va trimite una şi Ministerului Sănătăţii, pentru a cere lămuriri privind posibilitatea medicilor de a interveni în cazul copiilor dacă nu sunt specializaţi în pediatrie. Pe de altă parte, sora băiatului a declarat că atunci când a intrat la morgă pentru a ridica trupul acestuia i s-ar fi spus că "ar fi mai bine pentru toată lumea" să ştie doar ei, "în interior", cauza morţii, femeia mărturisind că nu ştie ce să înţeleagă din asta, şi nici pe cine sau dacă ar trebui să protejeze pe cineva

Şefii celor două secţii de chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu au cerut lămuriri, în numele chirurgilor din spital, într-o şedinţă a Consiliului Medical, cu privire la posibilitatea chirurgilor care nu au specializarea chirurgie pediatrică de a interveni şi asupra minorilor, au declarat joi pentru News.ro surse din spital.

Conform surselor citate, "li s-a spus clar, că, la fel ca şi până acum, pot interveni în cazurile de urgenţă". Aceleaşi surse mai spun că există în SJU din Târgu Jiu chirurgi care nu sunt pediatri şi care au mai operat minori.

Articolul continuă după reclamă

Şedinţa Consiliului Medical a avut loc în data de 30 octombrie, iar pe 1 noiembrie a fost trimisă către Colegiul Medicilor o adresă prin care se cer lămuriri cu privire la problema ridicată de către chirurgii din unitatea sanitară. O adresă similară va fi trimisă şi către Ministerul Sănătăţii, au precizat aceleaşi surse.

Pe acelaşi subiect

Sora băiatului mort: "Mi-au spus că e mai bine pentru toată lumea să ştim doar noi, acolo, în interior"

Pe de altă parte, sora băiatului mort de peritonită în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tâgu Jiu a declarat la Digi24 că medicii legişti i-ar fi spus, atunci când a mers să ridice trupul băiatul de la morgă, că ar fi mai bine ca discuţia să rămână în "interior". "Mi-au spus că e mai bine pentru toată lumea să ştim doar noi, acolo, în interior. Aşa mi-au spus când am intrat acolo la Medicina Legală".

Întrebată ce a înşeles din asta, femeia a răspuns: "Nu ştiu ce să înţeleg, Chiar nu ştiu ce să înţeleg. Pe cine ar trebui să protejez sau pe cine n-ar trebui să protejez sau ce-ar trebui să fac eu", a declarat Bianca, sora băiatului mort.

Femeia în vârstă de 28 de ani, singura care îl îngrijea pe băiat, după moartea părinţilor lor, într-un accident de maşină, a mai declarat că medicul chirurg i-a spus că intervenţia nu e de competenţa lui şi că-l va trimite pe copil la alt spital.

"Era o asistentă acolo care plângea, săraca femeie, se ducea şi se văita şi plângea şi parcă spunea să fac ceva, că altfel copilul moare (...) Ei erau siguri că copilul moare dacă nu mi-l operează. Pur şi simplu s-au uitat la el şi n-au făcut nimic", a declarat sora băiatului.

Cauza morții: perforaţie stomacală, urmată de peritonită. Băiatul a murit cu zile

Potrivit rezultatului necropsiei, cauza morţii acestuia a fost perforaţie stomacală, urmată de peritonită.

Chirurgul Valentin Neagu, care era de gardă şi nu a intervenit în cazul adolescentului de 16 ani decedat de peritonită, susţinând că nu este şi pediatru, a refuzat să semneze procesul-verbal prin care inspectorii DSP Gorj l-au amendat cu 3000 de lei pentru lipsa de intervenţie în acest caz. Legea prevede că pacienţii cu vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani pot fi trataţi în orice unitate, fie că este pentru adulţi sau copii. Informaţia a fost confirmată de surse din DSP Gorj.

Aceleaşi surse au precizat că medicul ar fi anunţat că va contesta în instanţă amenda primită.

Doctoriţa Liliana Puiu Crăciun, medicul curant care l-a primit pe băiatul de 16 ani în unitatea de primiri urgenţe, amendată tot cu 3000 de lei pentru că nu a completat conform procedurilor foaia pacientului, a semnat procesul-verbal întocmit de DSP Gorj.

Instituţia nu a primit, până joi la orele prânzului, nicio înştiinţare cu privire la demersuri oficiale făcute de vreunul dintre cei doi medici în sensul contestării amenzilor.

Medicul chirurg Valentin Neagu a refuzat să-l opereze pe adolescentul de 16 ani 

Medicul chirurg Valentin Neagu, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, a refuzat să-l opereze pe băiatul de 16 ani adus cu ambulanţa pentru că se simţea rău, spunând că nu are competenţă pediatrică şi a solicitat transferul la Craiova, însă ambulanţa din Dolj a venit după mai bine de trei ore, când deja era prea târziu. Legea sănătăţii spune că adolescentul ar fi trebuit operat, fiind o urgenţă medicală.

Potrivit unor surse din spital, medicul nu ar fi intervenit pentru că s-ar fi temut că pacientul ar putea muri pe masa de observaţie şi că, în această situaţie, ar fi putut fi tras la răspundere pentru că şi-ar fi depăşit competenţele.

Între timp, în spital se fac verificări dispuse de managerul unităţii. Purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Ţicleanu, a declarat, miercuri, pentru News.ro că, deşi comisia a fost constituită încă de marţi, "va dura până va ajunge la o concluzie. "Au început să fie făcute convocările către medici, să li se solicite puncte de vedere, dar aceste proceduri durează, de obicei", a spus Ţicleanu.

Anchete la Spitalul Judeţean de Urgenţă Gorj, după moartea băiatului de 16 ani

Mai multe anchete au fost declanşate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Gorj, inclusiv cea a Colegiului Medicilor din România (CMR), care a anunţat, miercuri, că a luat legătura cu structura teritorială din Gorj a organizaţiei profesionale, pentru a discuta despre cazul adolescentului de 16 ani mort la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu.

Colegiul a precizat că aşteaptă "informaţiile oficiale în acest caz", menţionând că "trebuie acţionat transparent şi rapid, dar cu respectarea paşilor unei anchete".

Preşedintele CMR, Cătălina Poiană, declară, în acest context, că "orice caz care reprezintă o urgenţă medicală vitală trebuie să fie tratat acolo unde pacientul se prezintă, dacă unitatea medicală dispune de dotarea medicală necesară şi de personal medical în serviciu".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Evenimente » Sora lui Andrei, băiatul mort de peritonită în spital, susține că i s-a cerut să mușamalizeze cazul: "Mi-au spus că e mai bine pentru toată lumea să știm doar noi, acolo"