Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Spotlight 2023. Festivalul luminilor revine la Bucureşti în weekendul 21-23 aprilie. Care este programul

Spotlight – Bucharest International Light Festival revine între 21 şi 23 aprilie la Bucureşti. Cea de-a şaptea ediţie Spotlight Festival se numeşte Geometry of the City şi transformă Calea Victoriei şi Hanul Gabroveni prin spectacole de video mapping, proiecţii de lumină şi instalaţii multimedia.

de Redactia Observator

la 20.04.2023 , 16:41

Spotlight Spotlight - Profimedia Images

Spotlight Festival este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, alături de Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, cu sprijinul Monument For – Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public şi este membru al The International Light Festivals Organisation, anunță PMB.

Care este programul Spotlight 2023

Programul Spotlight 2023 începe de la ora 20.00 în fiecare zi de festival şi se termină la ora 23.00. Traseul ediţiei din acest an începe de la intersecţia Calea Victoriei cu strada Piaţa Amzei şi continuă pe Calea Victoriei până la Cercul Militar Naţional. Un alt hotspot al festivalului este sediul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Hanul Gabroveni din strada Lipscani 84-90.

Articolul continuă după reclamă

''Printre instalaţiile tridimensionale de mari dimensiuni, Neutrino, creată de Circus Lumineszenz din Austria, este o reproducere la scară mare a unei particule subatomice şi creează la Spotlight un joc impresionant de lumină, culoare şi sunet. După ce au fost la festivaluri ale luminii din Amsterdam, New York, Londra sau Niagara Falls, spectaculoasele instalaţii Talking Heads (Limelight, Ungaria) se vor afla în Piaţa George Enescu, pentru o lecţie de comunicare fără cuvinte. Creatorii uneia dintre cele mai pozate instalaţii ale ediţiei din anul trecut, de la Kaustik, au pus la cale pentru Spotlight 2023 o nouă experienţă vizuală la 360 de grade cu Roller Coaster din faţa Muzeului Naţional de Artă al României. Spectatorii sunt invitaţi să păşească în interiorul a sute de lumini tip led, care creează un flux de lumină şi reconstruiesc senzaţiile tari ale unui rollercoaster. Parcul Kretzulescu este populat de florile gigant Lotus (Module, Franţa) ce oferă publicului experienţa unei plimbări poetice în care jocurile de lumină se îmbină armonios cu sunetul. Şi francezii de la Aérosculpture experimentează cu lumina pentru a crea florile instalaţiei cinetice FloWeЯ PoWeЯ, ce poate fi admirată la Memorialul Renaşterii din Piaţa Revoluţiei'', potrivit comunicatului de presă.

Pe acelaşi subiect

Grafferii de la Sweet Damage Crew se alătură artistului de artă urbană Pisica Pătrată şi ilustratorului Matei Branea pentru a transforma Palatul Telefoanelor într-un spectacol vizual diferit în fiecare zi de festival. Vineri, 21 aprilie, unul dintre cei mai apreciaţi ilustratori şi muralişti din România, Alexandru Ciubotariu, cunoscut sub pseudonimul Pisica Pătrată, a pregătit pentru Spotlight proiecţia Pisica Pătrată pe Palatul Telefoanelor.

Sâmbătă, 22 aprilie, creatorul de film de animație, benzi desenate și ilustrație, Matei Branea, prezintă pe faţada Palatului Telefoanelor lucrarea Energoropa, în care Europa este reprezentată sub formă de zeiţă şi energie a naturii. În premieră la Spotlight Festival, artiştii de la Sweet Damage Crew schimbă spray-urile şi pensulele cu light art, street art-ul cu proiecţii luminoase şi expun pentru prima dată pe arhitectura Art Deco de la Palatul Telefoanelor în ultima zi de festival, duminică, 23 aprilie.

Unul dintre cele mai aşteptate momente la Spotlight Festival, spectacolul de video mapping de pe Cercul Militar Naţional este creat anul acesta de Vali Chincişan, câştigător al premiului „800th anniversary University of Salamanca 2018”. Artistul, care a creat lucrări de video mapping pentru Palatul Tsaritsyno din Rusia sau Castelul Odawara din Japonia şi a participat la Kiev Lights Festival (Ucraina), 1minute (Japonia), Novi Light Sensation (Italia), SSA Mapping (Brazilia) şi Art Vision - Modern (Rusia), propune publicului lucrarea „Valuri de oraș: Călătorind pe fluxul sentimentelor".

Cel mai premiat studio multimedia și de video mapping din România, câștigătorul concursului de video mapping organizat în cadrul Spotlight 2018, Mindscape Studio, revine la Spotlight cu două lucrări de video mapping pe faţada Teatrului Odeon - Playtopia şi Madrigal 60. Playtopia va transforma faţada teatrului într-un spectacol ce transpune privitorul în lumea copilăriei. Pentru Madrigal 60, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” colaborează cu Mindscape Studio pentru lucrarea de video mapping prin care se marchează aniversarea a 60 de ani de existenţă a Corului Madrigal.

Ce surprize aduce Spotlight 2023

Printre surprizele Spotlight – Geometry of the City se numără prezenţa în festival a unuia dintre cei mai apreciaţi artişti ai noului val hiperrealist, Roman Tolici, care expune pe faţada Hotelului InterContinental Athénée Palace Bucharest lucrarea One Song. Aceasta creează un spaţiu feeric în mijlocul oraşului, cu o scenă de vară, surprinsă în cea mai veche grădină publică din Bucureşti, Parcul Cişmigiu.

''O serie de statui prind viaţă cu ajutorul proiecţiilor luminoase şi al sesiunilor de video mapping pregătite de Les Ateliers Nomad pentru campania <Statui vii> iniţiată de Monument For – Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public. În parcul Ateneului Român, universul poetic eminescian prinde viaţă în spectacolul de video mapping pe Statuia lui Mihai Eminescu, unde spectatorii pot chiar asculta poezii ale celebrului scriitor. În faţa Bibliotecii Centrale Universitare, statuia ecvestră a lui Carol I capătă noi dimensiuni printr-o sesiune de video mapping semnată de Les Ateliers Nomad. În Piaţa Revoluţiei, publicul este invitat la o lecţie de istorie la Ansamblul Monumental Iuliu Maniu. La aniversarea a 150 de ani de la naşterea marelui om politic Iuliu Maniu, cei de la Les Ateliers Nomad au pregătit o instalaţie de lumină prin care publicul poate afla informaţii despre viaţa şi realizările marelui om de stat Iuliu Maniu. Bustul lui Corneliu Coposu din Parcul Kretzulescu face şi el parte din circuitul <Statuilor Vii>, cu un joc de culoare şi lumină.

Prima galerie de new media art din România, One Night Gallery, participă pentru a doua oară la Spotlight Festival, de această dată cu două instalații realizate de Albert Kaan și Misha Diaconu. Atmosfera festivă este întreţinută şi în acest an de instalaţia Discoball de la Magazinul Muzica, iar instalaţia Catwalk pune reflectoarele pe publicul Spotlight. Un alt hotspot al festivalului este Hanul Gabroveni din Centrul istoric, sediul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, ce găzduieşte instalaţia luminoasă Stairway to Heaven realizată de Les Ateliers Nomad.

''Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în perioada 21-23 aprilie 2023, între orele 19.00-23.00, se va restricţiona traficul rutier pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între Bulevardul Dacia şi Bulevardul Regina Elisabeta, fără afectarea celor două intersecţii. Pe durata restricţiilor, se va asigura o bandă de urgenţă pentru accesul auto la instituţiile din zonă'', se menționează în finalul comunicatului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Spotlight 2023. Festivalul luminilor revine la Bucureşti în weekendul 21-23 aprilie. Care este programul