Antena Meniu Search
x

Știrile zilei 29 aprilie 2020. Scandal pe autonomia Ținutului Secuiesc; Recomandări pentru 1 mai

Observatornews.ro vă prezintă cele mai importante știri ale momentului.

de Redactia Observator

la 29.04.2020, 21:47

Știrile zilei 29 aprilie 2020. Scandal pe autonomia Ținutului Secuiesc; Recomandări pentru 1 mai
Știrile zilei 29 aprilie 2020. Scandal pe autonomia Ținutului Secuiesc; Recomandări pentru 1 mai
  • Angajații care nu pot reveni la muncă primesc în continuare șomaj tehnic
  • Noi protocoale pentru pasageri în timpul zborului

1. Klaus Iohannis acuză: PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor

În plină pandemie coronavirus, un proiect de lege adoptat tacit de Camera Deputaților a inflamant spiritele pe scena politică. Klaus Iohannis a ieșit public și a făcut o declarație dură la adresa PSD, pe care l-a acuzat de complot cu UDMR. Preşedintele României a explicat că acesta este genul de exemplu pentru care a cerut alegeri anticipate.

Între timp, proiectul pentru autonomia Ținutului Secuiesc a fost respins la Senat.

2. Angajații care nu pot reveni la muncă, după 15 mai, primesc în continuare șomaj tehnic

Angajații care nu pot reveni la muncă, chiar dacă la 15 mai va fi ridicată starea de urgență, vor primi în continuare șomaj tehnic, a anunțat premierul Ludovic Orban. Premierul a precizat că executivul pregătește măsuri de susținere financiară și pentru angajatorii ai căror angajați se întorc la muncă, după relaxarea măsurlor de restricție.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

3. Yuval Noah Harari, interviu pentru Observator: "Pentru a ne proteja avem nevoie să ascultăm medicii şi asistentele"

Yuval Noah Harari, autorul best seller-ului "Sapiens" și una dintre mințile luminate ale acestui secol, explică în exclusivitate pentru Observator de ce responsabilitatea unui nou început stă pe umerii noștri. „Ţările pot reacţiona prin izolare naţionalistă şi competiţie sau pot alege să acţioneze în spiritul cooperării globale şi solidarităţii. Şi asta va crea două lumi complet diferite după ce criza va fi trecut”

4. Poliția Română a anunțat ce avem voie să facem și ce nu, de 1 mai și în weekend

Poliția Română a emis o serie de recomandări privind sfârșitul săptămânii și 1 mai, dată sărbătorită până de curând prin ieșiri la iarbă verde, la grătar sau în plimbare cu familia, cu prietenii la mare sau la munte. Autoritățile anunță că aceste activități nu vor mai putea avea loc în acest acest an și anunță detalii importante despre cum ne putem simți bine și în familie, acasă.

5. Noi protocoale pentru pasageri, în timpul zborului 

Wizz Air a anunțat că introduce noi protocoale pentru a asigura sănătatea pasagerilor și a echipajului și pentru a sprijini distanțarea fizică în timpul îmbarcării și curățenia sporită la bord. Pasagerii vor fi obligați să poarte măști în timpul zborului, iar echipajul va supraveghea distanțarea locurilor între pasageri, acolo unde gradul de încărcare o va permite.

De urmărit pe 30 aprilie 2020

  • La ora 11:00 are loc Ședința Consiliului Primăriei Municipiului București, unde companiile Capitalei intră în proces de reorganizare;
  • La ora 12:00, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, merge la Suceava, unde este schimbată conducerea spitalului;
  • La ora 17:00, ședință de Guvern la Palatul Victoria;
  • La ora 19:00, la Observator, puteți urmări, în exclusivitate, o nouă parte din miniseria de interviuri cu Yuval Noah Harari despre cine suntem şi încotro mergem.
Citește și:

Prognoza meteo 30 aprilie 2020

Vremea va fi caldă, dar instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, averse şi frecvente descãrcãri electrice în zona de munte, local în nord, nord-vest şi centru, iar dupã-amiaza şi seara şi în est şi sud-est şi izolat în rest.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantitãţile de apã vor depãşi punctiform, în intervale scurte de timp sau prin acumulare 15...25 l/mp, iar izolat va cãdea grindinã.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri asociate ploilor, iar cu o probabilitate mai mare în sud-est, pe arii restrânse vor fi vijelii.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 17 şi 26 de grade, iar cele minime între 5 şi 13 grade.

În București, va fi cald, cu nori, ploi de scurtă durată, vânt și descărcări electrice spre după amiază. Maximele vor atinge 26 de grade.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Știrile zilei 29 aprilie 2020. Scandal pe autonomia Ținutului Secuiesc; Recomandări pentru 1 mai