Video Sushi cu gust autentic românesc. Concurs culinar inedit la Târgu-Jiu: "Originalitatea s-a păstrat 100%"
La Târgu Jiu, tradiția s-a întâlnit cu imaginația, iar rezultatul a fost delicios! Mai mulți elevi de liceu și studenți îmbrăcați în costume populare, au participat la concursul culinar "Gătește Altfel", unde au reinventat bucătăria românească în cele mai surprinzătoare moduri.
Evenimentul a combinat gastronomia tradițională cu rețete inedite, iar vedeta concursului a fost... sushi-ul reinterpretat. Fiecare echipă a avut libertatea de a crea un preparat original, dar dar care să aibă un ingredient secret care să surprindă juriul și publicul. "Scopul concursului este promovarea tradiţiilor culinare din judeţul Gorj, valorificarea produselor locale, prezentarea portului popular şi reţete tradiţionale inovative", a declarat Ramona Cazalbaşu, organizator.
Preparatele tinerilor au fost atent jurizate. "Au pus în valoare gustul adevărat al sushi-ului, doar ingredientul minune a făcut diferenţa. În rest, originalitatea s-a păstrat 100%", a declarat Delia Diaconescu, membră a juriului. Concursul a fost organizat în parteneriat cu trei licee din județul Gorj și Universitatea "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰