Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tânăr din Alba pus la pământ și încătușat live pe Facebook: "Scot 400 de oameni în stradă, vreți?" (Video)

Un tânăr din localitatea Bistra, județul Alba, a fost pus la pământ și încătușat de polițiști, după ce le-a reproșat agenților, live pe Facebook, că nu poartă măști de protecție și nici mănuși, în final punându-se în fața mașinii de poliție.

de Veronica Micu

la 23.06.2020 , 09:38

Tânăr din Alba pus la pământ și încătușat live pe Facebook: Scot 400 de oameni în stradă, vreți? - Facebook
  • Tânărul s-a pus în fața mașinii de Poliție și a continuat să transmită live pe Facebook.
  • Agenții l-au imobilizat și l-au încătușat.

Scenele s-au petrecut duminică, 21 iunie, pe DN 74A, în orașul Câmpeni, după ce autoturismul în care se aflau tânărul și alte două fete a fost oprit de un echipaj de la rutieră, pentru că depășise limita admisă de viteză în localitate.

Imediat ce mașina a fost trasă pe dreapta, tânărul a coborât și a început să le reproșeze agenților că nu poartă măști de protecție și nici mănuși.

În timp ce agenții completau în autospecială procesul-verbal de constatare a contravenției, bărbatul început să-i "certe" pe polițiști în timp ce transmitea live pe Facebok.

Articolul continuă după reclamă

"Uitați, doi agenți de poliție, în plină pandemie, fără mască și fără mănuși, ne acuză pe noi că încălcăm legea. Domnu' agent, nu aveți mănuși și nu aveți mască. Nu mă împingeți! Vă cunosc, oricum, și o să vă fac plângere. O să vă dăm banii, nu vă plângeți. Că voi asta obligație pe timp de corona, să dați amenzi. Scot 400 de oameni în stradă, vreți. Nu plec de aici, legați-mă! Luați mască și mănuși, băieții, că e pandemie! Nu respectați legea, fraților! O să discutăm! Fă-mi ceva legal, dacă poți", strigă revoltat tânărul.

Apoi, s-a pus în fața mașinii de Poliție și a continuat să transmită live pe Facebook.

Tânărul a refuzat să se dea la o parte, așa că cei doi polițiști au coborât din mașină, au fugit după tânăr, l-au imobilizat și l-au încătușat.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ce spune IPJ Alba

În cursul zilei de ieri, 21 iunie 2020, polițiștii rutieri din Câmpeni, în timp ce acționau pe DN 74 A, în orașul Câmpeni, au oprit în trafic un autoturism, condus de o tânără din comuna Bistra, care circula cu viteza de 85 kilometri/oră, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 de kilometri/oră.

În autoturism se mai aflau doi pasageri, dintre aceștia un tânăr de 25 de ani, din Bistra, care a intervenit și a solicitat ca polițiștii să nu o sancționeze contravențional pe tânăra aflată la volan.

În timpul discuției avută cu polițiștii, tânărul a devenit violent verbal, a adresat înjurii la adresa polițiștilor și a instituției, ulterior folosindu-și telefonul mobil pentru a-i filma pe polițiști și manifestând un comportament provocator.

S-a așezat în fața autospecialei de poliție, pentru a-i împiedica pe agenți să-și continue activitatea, context în care a fost imobilizat și condus la sediul poliției, unde a fost sanctionat contravențional conform art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991, cu amenda în valoare de 1.000 de lei.

Deasemenea, conducătoarea auto a fost sancționată contraventional, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 870 de lei și 4 puncte de penalizare.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Alba a dispus efectuarea de verificări, prin structura de control intern, cu privire la modul de intervenție al polițiștilor la acest eveniment, precum și cu privire la modul de utilizare a mijloacelor de protecție specifice prevenirii răspândirii noului coronavirus.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Tânăr din Alba pus la pământ și încătușat live pe Facebook: "Scot 400 de oameni în stradă, vreți?" (Video)