Video Tânăra care a făcut profil fals cu "Emil Gânj", certată de mama victimei. "De ce ai făcut treaba asta?"
Sunt deja opt zile de când criminalul din Mureş, un recidivist extrem de periculos, ţine în şah o armată de poliţişti. Căutările au fost împiedicate şi de o tânără, de-o vârstă cu Anda, care şi-a făcut un cont cu numele ucigaşului şi a început să trimită mesaje de ameninţare mamei victimei. Anchetatorii încearcă acum să afle dacă femeia a făcut doar o glumă proastă sau are legături cu criminalul. Azi noapte, suspectul ar fi dormit în podul unei case din Feldru, la 100 kilometri depărtare de locul în care a ucis, iar apoi ar fi fugit în pădure.
"Este foarte dureros să-ţi vezi copilul că ajunge în situaţia aceea. Şi ei, la momentul de faţă, râd şi îşi bat joc de noi", a declarat mama tinerei.
Ameninţările primite de familia Andei, tânăra ucisă săptămâna trecută de Emil Gânj, veneau de fapt de la o femeie de 24 de ani din Bistriţa-Năsăud. Individa a creat un cont fals, cu numele şi poza criminalului.
Poliţiştii i-au localizat telefonul, au reţinut-o şi au dus-o la audieri, în Mureş. I-au permis individei să fumeze în faţa secţiei. Dar au intervenit prompt când rudele Andei au venit să-i ceară socoteală.
"Din cauza fetei acesteia nu mai pot să dorm noaptea! Nu mai am stare în pat! Copiii mei se trezesc şi plâng din cauza fetei aceleia", mai spune mama victimei.
Mama Andei spune că poliţiştii i s-au transformat în duşmani, în loc să-i fie aliaţi.
O glumă proastă sau legături cu criminalul
"Mie nu prea vrea să-mi zică poliţia, că eu dau prea mult în ei şi nu mă interesează. Eu dau în ei că nu au făcut dreptate, eu dau în ei ca comandantul de poliţie care nu a făcut dreptate să nu mai aibă serviciu, să vină altul care este în stare să aibă grijă de alte femei, să nu ajungă cum a ajuns fata mea", a declarat mama victimei.
Femeia îndoliată vrea să ştie dacă individa care o ameninţa îl cunoaşte pe ucigaş sau a făcut doar glume proaste. Momentan, acuzaţiile sunt doar de fals informatic şi ameninţare. Rudele femeii reţinute neagă că aceasta ar avea vreo legătură cu criminalul.
"A vorbit copila, şi-a făcut un cont, nu ştiu cum se spune, un cont. Şi a vorbit nişte vorbe cu cineva de acolo, de la Mureş. Au luat-o, au zis că o cunoaşte pe persoana aceea şi se ascunde la noi. Nu a fost la noi", a declarat bunicul femeii reţinute.
"A zis că a făcut o glumă. Noi nu ştim nimic, ea nu ştie nimic de omul acela, ea nu a vorbit niciodată cu omul acela", spune o localnică.
Vânătoarea criminalului a ajuns în cea de-a opta zi. Fără niciun rezultat, deşi peste 400 de poliţişti şi jandarmi sunt pe urmele lui. Autorităţile sunt pregătite să ofere 5.000 de euro pentru informaţii care duc la prinderea lui Emil Gânj.
"Dincolo de a oferi o recompensă, cred că este chiar o datorie civică ca atunci când avem informaţii despre un criminal periculos să venim prompt la organele judiciare şi să dăm astfel de informaţii", a declarat Radu Marinescu, ministrul Justiţiei.
Cel mai recent pont a venit din Feldru, o localitate din Bistriţa Năsăud aflată la 100 de kilometri de locul unde Gânj a ucis-o pe Anda, marţea trecută. Martorii spun că ucigaşul ar fi dormit aici azi noapte, într-un pod, iar dimineaţa a fugit în pădure. Însă astfel de ponturi s-au dovedit până acum păguboase. Presupuse apariţii ale criminalului au mai fost semnalate în Mureş, Bistriţa-Năsăud sau Arad, dar poliţiştii tot nu au reuşit să dea de el.
"Eu cred că, momentan, este aproape de noi. Aproape de noi pe undeva pe la un vecin, undeva pe la o rudă, undeva pe sub un pod sau în vreun pom, că el tot aşa a făcut. Şi poliţia stătea de pază şi el era tot în apropierea noastră", a declarat mama victimei.
Abia astăzi, la o săptămână de la crimă, Tribunalul Mureş a emis mandatul de arestare pentru Emil Gânj, pentru omor calificat. Până acum, oficial, fugarul era căutat pentru pentru încălcarea ordinului de protecţie faţă de victimă, anul trecut.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰