Tânăra din în Capitală care a păcălit 200 de poliţişti, amendă de numai 500 de lei
Amendă de 500 de lei. Atât a primit fata care a anunţat că este sechestrată într-un apartament din Bucureşti, pentru că acesta este maximum prevăzut de lege.
Amendă de 500 de lei. Atât a primit fata care a anunţat că este sechestrată într-un apartament din Bucureşti, pentru că acesta este maximum prevăzut de lege. Asta deşi 200 de poliţişti, jandarmi şi medici au fost mobilizaţi într-o operaţiune de amploare. Tânăra s-a jucat cu salvatorii timp de nouă ore.
Au alergat de la un bloc la altul, au bătut la uşi, au strigat şi au verificat zeci de piste. Abia când fata a refuzat să mai colaboreze cu dispecerii 112, poliţiştii şi-au dat seama că au de-a face cu o farsă. Adolescenta voia, de fapt, să se răzbune pe iubitul ei, cu care se certase.
Cazul trage însă un semnal de alarmă. Apelul la 112 nu este o glumă. Opriţi-vă dacă aveţi astfel de gânduri, spune poliţia, pentru că îi puneţi pe alţii în pericol
A fost aplicată cea mai aspră sanctiune prevazuta pentru astfel de cazuri. O simplă amendă de 500 de lei.
Adolescenta a fost preluată de angajaţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului. Dar cazul arată încă o dată problemele privind localizarea celor care sună la 112.
Au fost nouă ore de căutări şi în niciun moment nu s-a putut indica cu exactitate blocul în care se afla adolescenta.
Aceasta a folosit 2 cartele prepay, iar dupa cazul Caracal, autoritatile au cerut ca acestea sa fie obtinute doar cu buletinul, pentru ca cei care le cumpara sa fie usor de identificat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰