Video Tatăl fetiţei moarte la Galaţi a fost reţinut. Micuţa a sfârşit în urma bătăilor repetate, arată autopsia
Un bărbat din Galaţi a fost reţinut după ce fetiţa lui de doi ani şi cinci luni a murit, aparent din cauze necunoscute. Iniţial, părinţii au susţinut că s-ar fi înecat cu ceva, însă medicii care au încercat să o resusciteze n-au găsit niciun corp străin înghiţit de copilă. Au descoperit însă că era plină de vănătăi. Vă avertizăm, urmează detalii care vă pot afecta emoţional!
Fetiţa locuia cu părinţii şi alţi trei fraţi în comuna Iveşti. Ieri, mama copilei a sunat la 112 şi a anunţat că fetiţa s-a înecat cu ceva şi i s-a făcut rău. Medicii de pe ambulanţă au găsit însă mult mai multe nereguli. "Era în stop cardio-respirator, prezenta multiple echimoze în regiunea capului, gâtului, toracelui, şi nişte cucuie, hematoame craniene, mai vechi sau mai noi, nu se ştie", a declarat dr. Mihai Polinschi, de la SAJ Galaţi.
Medicii au început manevrele de resuscitare şi au chemat în ajutor şi un echipaj SMURD. "Pacienta a fost intubată, nu s-a găsit niciun corp străin, s-a ajuns la spitalul de pedriatrie", a mai spus medicul.
Decesul fetiţei din Galaţi a fost declarat după zeci de minute de resuscitare
"Copilul în vârstă de 2 ani şi 5 luni a fost adus la noi în jurul orei 20.00 în stop cardio-respirator, în curs de resuscitare. La noi s-au continuat manevrele de resuscitare încă o oră, din păcate fără niciun succes terapeutic, declarându-se decesul", a explicat şi dr. Iuliana Moraru, purtătorul de cuvânt al Spitalului de copii din Galaţi.
- Copilă de 2 ani, plină de vânătăi, moarte suspectă la Galaţi: "Avea cucuie şi hematoame, mai vechi sau mai...
- Fetiță de 2 ani, moartă în condiții suspecte la Galați. Părinții spun că s-ar fi înecat, medicii au...
- O româncă ar fi fost martoră la tragedia tinerelor ucise de o combină în lanul de porumb, pe un câmp din Italia
Speriaţi de numeroasele lovituri pe care fetiţa le avea pe trup, medicii de la spitalul de copii din Galaţi au anunţat poliţia şi protecţia copilului. "Vom evalua situaţia socio-familiară de la domiciliul părinţilor, dacă acest incident este formă de violenţă, neglijenţă, cu caracter repetitiv. Ne interesează foarte mult copiii care au rămas acasă, să fie echilibraţi din pdv psihologic, de asemenea", a spus şi Tania Calcan, de la Protecţia Copilului Galaţi.
Tatăl a fost reținut
Procurorii Tribunalului Galaţi l-au reţinut pentru 24 de ore pe tatăl fetei de doi ani, din Iveşti, care a murit la Spitalul de Copii. Inițial, motivele decesului erau necunoscute, dar rezultatele autopsiei au arătat că victima a fost lovită repetat. De altfel, copilul era plin de vânătăi. După necropsie, s-a schimbat şi încadrarea faptei, din ucidere din culpă, în omor asupra unui membru al familiei. Tatăl va fi dus în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Copilul a fost găsit mort de echipajele de ambulanță alertate de părinți. Aceștia le-au spus cadrelor medicale că fata s-a înecat, dar salvatorii nu au găsit corpuri străine în organism. Echipajele au făcut manevre de resuscitare, dar nu au mai putut să o salveze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰