Video Tatăl unicului supraviețuitor, chemat la căutări în Munţii Iezer, fără să știe că fiul lui era acolo
Accidentul din Munţii Iezer-Păpuşa, în care şi-au pierdut viaţa doi băieţi şi două fete, ar putea fi scenariu de film de groază. Singurul supravieţuitor a agonizat zece ore până să fie găsit şi dus cu un elicopter la spital. Este singurul care poate face lumină în acest caz. Spune că tânărul de la volan a condus cu viteză mare, pe o potecă foarte îngustă! În plus, afară era încă întuneric când cei cinci tineri mergeau spre creste ca să vadă răsăritul.
Ştefan se afla la volanul maşinii 4x4, cumpărată în urmă cu trei zile. Urca cu cei 4 prieteni, 2 băieţi şi două fete, spre Vârful Iezeru Mare, ca să vadă împreună răsăritul de sus de pe munte. Drumul pe care se afla, parcurs doar pe jos de turişti, era îngust iar la un moment dat ar fi accelerat prea tare. Autoturismul ar fi derapat şi a picat în golul alpin Portăreasa, aproape 300 de metri mai jos.
Ştefan avea 21 de ani şi era stabilit în Braşov. Acolo studia şi logodnica lui, Ştefania, cu doi ani mai mare. Erau campaţi în Munţii Făgăraş cu mai mulţi prieteni. Nu era prima oară când făceau off road în zonă. Vestea morţii lor a venit ca un şoc pentru comunitatea din Lereşti, Argeş, acolo unde au copilărit.
"Nişte copii deosebiţi, nişte copii care se iubeau, erau prieteni, erau logodiţi, urmau să se căsătorească. Ei plecaseră cu o zi înainte, au fost cu corturile acolo, dimineaţa celălalt grup a plecat acasă, ei au plecat să vadă răsăritul. Suntem în stare de şoc", a declarat Marian Toader, primarul comunei Lerești.
Singurul supravieţuitor a agonizat 10 ore
Un alt băiat şi o fată, pasageri în maşină, au pierit şi ei. Costin a fost singurul care a scăpat cu viaţă.
"Era pe scaunul din spate, în spatele şoferului, şi a sărit din maşină când a văzut. Zece ore a stat. I-am şi spus: "Te-ai născut a doua oară", a explicat Victoria Lâsâi, medic ambulanţă.
Băiatul de 21 de ani are mai multe fracturi, inclusiv la coloană, dar şi traumatisme puternice. A fost operat aseară la unul dintre braţe şi are nevoie de mai multe zile de spitalizare.
"Pacientul este în Terapie Intensivă, stare dânsului este în continuare gravă. Este conştient. Este nevoie de o abordare multidisciplinară, necesită îngrijiri în continuare", a transmis Corina Ciubotaru, medic UPU Braşov.
Tatăl supravieţuitorului, chemat la căutări fără să ştie adevărul
La căutări a participat şi tatăl lui Costin, care este pădurar. Nu ştia că în accident este implicat şi băiatul lui. La aflarea veştii a fost întors din drum. 20 de salvamontişti cu 5 maşini de intervenţie au mers în zonă pentru a-i găsi pe tineri.
"Se adunaseră norii, a început ploaia în vârf de munte, în zonă animale sălbatice. Gândiţi-vă ce ar fi însemnat să ne mai apară şi un urs în zonă, cu patru cadavre acolo, lângă noi", a precizat şi Cristian Toma, Salvamont Argeş.
Poliţia a deschis o anchetă şi deja se conturează cauza tragediei.
Ipoteze diferite privind cauza tragediei
"Supravieţuitorul l-am întrebat şi mi-a zis că şoferul ar fi încercat să vadă puterea maşinii, a pierdut controlul volanului şi s-au dus în râpă", a adăugat reprezentantul Salvamont Argeş.
"Nu cred în această ipoteză. Undeva e o surpare, un drum mai îngust, există un tub şi am înţeles... e posibil să fii dat cu roata într-un bolovan şi a scăpat în partea de la vale", a menţionat primarul comunei Lerești.
Ştefania şi Ştefan vor fi înmormântaţi în Lereşti, săptămâna viitoare. Ceilalţi tineri decedaţi sunt din Stoeneşti şi Câmpulung.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰