Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tradiţia care se păstrează cu sfinţenie într-o comună din Bistriţa-Năsăud: "A reînviat obiceiul acesta"

Mai este puţin până la Moș Ajun, însă într-o comună din județul Bistrița-Năsăud spiritul Crăciunului s-a instalat mai repede. Copii şi tineri au pornit la colindat pe străzile principale ale satului şi au reuşit să aducă aminte tuturor de copilărie, dar şi de obiceiurile păstrate de zeci de ani. 

de Redactia Observator

la 15.12.2025 , 09:02

Cum s-a lăsat seara, colindătorii, îmbrăcați în costume populare, s-au adunat la marginea localității Nimigea, pregătiți să aducă bucurie și emoție celor care vor să intre mai devreme în atmosfera sărbătorilor de iarnă.

"Am învăţat să colind acasă. Îmi place să colind pentru că îmi aduce starea fiindcă mă apropii mai mult de Dumnezeu". "A reînviat obiceiul acesta, este un obicei foarte frumos de a colinda şi totodată vestim naşterea Mântuitorului", spun tinerii.

Nu doar fetele au ieșit la colindat, ci și băieţii. "Mergem la colindat, mai cântăm deschide uşa creştine, multe colinde şi ne place foarte mult". "Aici am o capră, obiceiul caprelor se face cu aceasta. Aici pe mine am un cojoc. De la bunicul meu, de la mama mea", mai spun colindătorii.

Articolul continuă după reclamă

Colindul arhaic 

Organizatorii spun că sunt mulțumiți, pentru că țin tinerii apoape de tradițiile păstrate de generaţii întregi.

"Ei trebuie să preia de la noi tradiţiile şi obiceiurile noastre străvechi şi să le ducă mai departe. Noi încercăm să aducem colindul arhaic, să promovăm exact ce ce ne-au lăsat strămoşii noştri şi cred că o facem bine şi pe această cale ne bucurăm că sunt receptivi oamenii şi copii în general", a declarat Adrian Paşcu, instructor ansamblu folcloric. 

"Foarte frumos şi îi aşteptăm cu mare drag şi în continuare şi la anul". "În comuna Nimigea este prima dată de când se organizează acest eveniment şi sperăm ca în continuare să îşi menţină tradiţia", spun localnicii.

Chiar dacă acum colindătorii i-au prins pe gospodari nepregătiţi, aceştia din urmă promit că, la Crăciun, îi vor primi așa cum cere tradiția.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ce alegeţi pentru masa de Crăciun?
Observator » Evenimente » Tradiţia care se păstrează cu sfinţenie într-o comună din Bistriţa-Năsăud: "A reînviat obiceiul acesta"