Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tradiții și obiceiuri de Ignat. Ce este interzis să faci pe 20 decembrie

Este 20 decembrie, iar cei care ţin tradiţiile sărbătoresc Ignatul. În gospodăriile din toată ţara s-a tăiat porcul, iar sacrificarea s-a făcut după reguli bine stabilite din moşi-strămoşi. Vedetele gastronomice ale zilei au fost pomana porcului şi şoriciul.

de Redactia Observator

la 20.12.2021 , 19:45

Încă de la primele ore, în gospodăriile din Maramureş porcul este sacrificat şi pus pe un pat de paie. Apoi este pârlit, curăţat şi tranşat. Nicio etapă nu este sărită pentru ca şoriciul să iasă fraged şi gustos.

Bărbat: Dar de ce puneţi sare?

Localnică: Ca să înmoaie şoriciul, să fie foarte bun.

Vezi și

După ce şoriciul trece testul, femeile pregătesc pomana porcului. Bucăţile de carne sunt tăiate mărunt şi puse în ceaun.

Pe acelaşi subiect

Reporter: Cât timp trebuie să stea pe foc?

LocalnicăCam o oră. Porcul l-am tăiat, acum să vedem ce-am făcut astăzi.

LocalnicDa, dar înainte trebuie un pahar de ţuică pentru pofta de mâncare.

Munca însă nu s-a terminat. După ce au degustat din pomana porcului, gospodarii se grăbesc să bage preparatele în afumatoare.

Localnică: Aici o să punem un cucuruz de mălai, pentru că îi dă gustul. Fumul e altfel, e mai bun.

Nicolae Pop: Facem câte un foc pe zi, două-trei zile, după aceea luăm cârnaţii. A doua zi, caltaboşii. La final lăsam slănina, mai mult, vreo sapte zile.

Tradiția Ignatului, respectată cu sfințenie în fiecare zonă a țării

Şi în Gorj, tradiţia Ignatului a fost păstrată cu sfinţenie. Friptura se serveşte cu mămăligă, dar şi cu murături.

Localnic: Aici avem pomana porcului, iar aici facem varza cu carne proaspătă de porc.

Spre deosebire de alte zone, lista de delicatese este completată de cârnaţii olteneşti. Gospodinele se asigură că vor avea cămara plină de sărbatori.

Localnică: Pentru trandafirii oltenesti se foloseşte carne de porc, carne de vită, usturoi şi sare.

Gustul perfect este dat insă de simplitatea reţetei, spune un bucătar profesionist.

Chef: Sare, două-trei foi de dafin, boabe de enibahar, nişte boabe de piper şi o crenguţă de cimbru. Ăsta este iepurele. Aşa se numeşte. Este cea mai bună carne care se pune la cârnaţi.

Tradiţia spune că porcul care n-a fost tăiat în ziua de Ignat nu se mai îngraşă. Tăierea porcului este singura activitate permisă în ziua de Ignat, în rest alte munci ca spălatul, cusutul sau măturatul casei sunt interzise. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Tradiții și obiceiuri de Ignat. Ce este interzis să faci pe 20 decembrie