Antena Meniu Search
x

Video Tragedia de la Odorheiu Secuiesc. Concluziile specialiştilor după finalizarea expertizei tehnice la internatul prăbuşit

S-a terminat expertiza tehnică la internatul prăbuşit în Odorheiu Secuiesc. Experţii au constatat că toată clădirea trebuie consolidată masiv, cu beton care care să sprijine zidurile şubrede. Mai mult, groapa săpată de constructor trebuie astupată. Momentan, nu se ştie însă cine va realiza consolidarea şi când.  

de Redactia Observator

la 28.12.2023, 09:30

Vezi și

Un elev de 17 ani a murit şi alte trei eleve au fost rănite după ce o parte din internat s-a prăbuşit pe 18 decembrie. Patronul firmei care lucra la internat va rămâne sub control judiciar timp de 60 de zile, după ce Tribunalul Mureş a respins, contestaţia depusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş. Hotărârea Tribunalului Mureş este definitivă. 

”În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală respinge ca nefondată contestaŢia formulată de contestatorul Parchetul de pe lângă Judecătoria TG. Mure?, împotriva Încheierii penale nr. 88/DL din data de 20.12.2023, pronun?ată de Judecătoria TG. Mure? în dosarul cu nr. 16345/320/2023, privind pe inculpatul L.Sz.S, ca neîntemeiată. Men?ine încheierea contestată. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de câte 50 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?a camerei de consiliu, astăzi, 27.12.2023”, conform deciziei Tribunalului Mureş.

Tragedia de la Odorheiu Secuiesc. Patronului firmei care executa lucrările la internat nu ar fi respectat cotele prevăzute în proiect

Laszlo Szilveszter Sandor este patronul firmei care executa lucrările de racordare la reţeaua de canalizare a imobilului în care funcţiona internatul al cărui perete s-a prăbuşit. El a fost reţinut săptămâna trecută, ulterior prezentat Judecătoriei Târgu Mureş cu propunere de arestare preventivă, propunere respinsă de către judecători care au decis, în schimb, plasarea sa sub control judiciar şi impunerea mai multor restricţii. 

Conform anchetatorilor, Laszlo a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavaţie şi nu a respectat cotele prevăzute în proiect, potrivit News.ro. De asemenea, a dispus angajaţilor să sape până în partea de jos a fundaţiei, peste 2 metri, deşi adâncimea maximă prevăzută în proiect era de maxim 1,10 metri, faţă de cota terenului actual înaintea începerii lucrărilor, susţin surse apropiate anchetei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » Tragedia de la Odorheiu Secuiesc. Concluziile specialiştilor după finalizarea expertizei tehnice la internatul prăbuşit