Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tragedie pe DN6, în Caraș-Severin. Un bărbat a murit după ce a intrat cu maşina într-un TIR 

Un accident cumplit a avut loc sâmbătă, pe raza localității Constantin Daicoviciu, județul Caraș-Severin. Un bărbat de 68 de ani și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un TIR.

de Redactia Observator

la 27.09.2025 , 15:44

Impactul a fost atât de puternic, încât atât șoferul, cât și pasagera din mașină, o femeie de 69 de ani, au rămas încarcerați între fiarele contorsionate.

La fața locului au intervenit rapid două autospeciale ale Detașamentului de Pompieri Caransebeș, alături de echipaje SMURD, SAJ și elicopterul SMURD din cadrul Punctului Aeromedical Caransebeș.

Echipajele de descarcerare au reușit să scoată victimele din autoturism, însă pentru șofer nu s-a mai putut face nimic. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de medicii de pe elicopterul SMURD, acesta a fost declarat decedat.

Articolul continuă după reclamă

Pasagera a fost extrasă în stare de conștiență și transportată de urgență la spital, unde primește îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Tragedie pe DN6, în Caraș-Severin. Un bărbat a murit după ce a intrat cu maşina într-un TIR