Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tragedie pe un lac din nord-estul Rusiei: 14 copii şi-au pierdut viaţa după ce au fost surprinşi de o furtună puternică, în timp ce se plimbau cu barca

14 adolescenți care participau la o tabără de vară au murit înecați într-un lac din nord-estul Rusiei, după ce ambarcațiunile la bordul cărora se aflau s-au scufundat din cauza vremii nefavorabile. Accidentul s-a produs pe lacul Siamozero din Karelia.

de Redactia Observator

la 20.06.2016 , 08:30

14 adolescenți care participau la o tabără de vară au murit înecați într-un lac din nord-estul Rusiei, după ce ambarcațiunile la bordul cărora se aflau s-au scufundat din cauza vremii nefavorabile. Accidentul s-a produs pe lacul Siamozero din Karelia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al comisiei de anchetă, Vladimir Markin, “Anchetatorii au încheiat inspectarea corpurilor a 14 victime. Ei au constatat că toate erau născute între 2002 și 2004. Nu sunt adulți printre victime”.

“Aceasta confirmă încă o dată că persoanele care îi însoțeau pe adolescenți nu au depus toate eforturile pentru a-i salva, ci s-au gândit numai la propria viață”, a subliniat Markin.

Vezi și

În urma tragediei, patru dintre responsabilii taberei și însoțitorii adolescenților au fost arestați.

Comisarul rus pentru drepturile copiilor, Pavel Astahov, a adăugat că, aparent, “adolescenții nu purtau veste de salvare”.

La rândul său, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a precizat pe Twitter că zece dintre adolescenții care și-au pierdut viața locuiau în capitala țării.

A fost deschisă o anchetă pentru a stabili circumstanțele accidentului și dacă au fost respectate normele de securitate.

sursa: AGERPRES

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Tragedie pe un lac din nord-estul Rusiei: 14 copii şi-au pierdut viaţa după ce au fost surprinşi de o furtună puternică, în timp ce se plimbau cu barca