Tragedie pe un șantier din Vrancea: un bărbat a fost prins sub un mal de pământ în timp ce lucra la canalizare
Un bărbat de 54 de ani și-a pierdut viața marți dimineață, în localitatea Golești din județul Vrancea, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el în timpul unor lucrări la rețeaua de canalizare, informează News.ro.
Potrivit ISU Vrancea, pompierii din cadrul Detaşamentului Focşani au intervenit de urgenţă în comuna Goleşti, după ce un bărbat a fost prins sub un mal de pământ în timpul unor lucrări la sistemul de canalizare.
La faţa locului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă şi spumă, modulul SMURD, autospeciala multirisc şi un buldoexcavator.
Echipajele au reuşit să îl scoată pe bărbatul de 54 de ani, găsit în stare de inconştienţă.
Acesta a fost predat echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea, care a început manevrele de resuscitare. Din nefericire, medicii nu au mai putut salva viaţa bărbatului şi au declarat decesul.
Potrivit primelor informaţii, accidentul s-a produs în timpul lucrărilor la reţeaua de canalizare, când un mal de pământ s-a prăbuşit peste victimă.
Autorităţile urmează să stabilească împrejurările exacte ale tragediei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰