Antena Meniu Search
x

A vrut să facă țuică și a dat foc la casă, la sat și lui, având 90% din corp cu arsuri de gradul 2 și 3

O poveste de transmis generațiilor ce vor veni a avut loc la în Bacău, la Dămienești. Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului, ars aproape în totalitate, dar viu!

A vrut să facă țuică și a dat foc la casă, la sat și lui, având 90% din corp cu arsuri de gradul 2 și 3
A vrut să facă țuică și a dat foc la casă, la sat și lui, având 90% din corp cu arsuri de gradul 2 și 3

O poveste de transmis generațiilor ce vor veni a avut loc la în Bacău, la Dămienești.

Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului, ars aproape în totalitate, dar viu!

Pompierii de la Detaşamentul Bacău s-au deplasat în satul Drăgeşti, din comuna Dămieneşti, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă Smurd, după ce au fost anunţaţi că a luat foc acoperişul unei case, iar focul amenința să se propage și la alte case.

Când au ajuns acolo, au constatat că focul se manifesta la acoperiş, dar şi la un cazan de ţuică, iar în curte au găsit o persoană rănită.

Este vorba despre un bărbat de 45 de ani, care era conştient, dar care prezenta arsuri pe aproape tot corpul.

Acesta a fost preluat de echipajul Smurd şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău.

Se pare că bărbatul ar fi suferit aceste arsuri de la vaporii de alcool degajaţi de cazanul de ţuică şi a rămas sub supravegherea medicilor din Bacău.

„Starea pacientului este foarte gravă. A fost internat în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă cu arsuri de gradul II şi III pe circa 90% din suprafaţa corpului”, a declarat Mirela Romaneţ, purtător de cuvânt la SJU Bacău.

Militarii care au intervenit la acest eveniment au stabilit că cel mai probabil incendiul a izbucnit de la cazanul de ţuică şi s-a extins apoi şi la acoperişul locuinţei, amenințând apoi să se extindă și la celelalte case.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » A vrut să facă țuică și a dat foc la casă, la sat și lui, având 90% din corp cu arsuri de gradul 2 și 3