Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tunelul sacru din Stațiunea Straja, unic în România: "O putere extraordinară îmi creează, ori de câte ori intru"

Considerat unic în România, tunelul sacru aflat în Stațiunea Straja este spectaculos și atrage credincioşi din toate colţurile țării și chiar din străinătate. Zidurile sale gazduiesc imaginile a 365 de sfinți, câte unul pentru fiecare zi din calendarul ortodox. Pe tavan sunt pictate scene din Vechiul şi Noul Testament, iar cele 10 porunci sunt reamintite celor care îl traversează.

de Redactia Observator

la 28.08.2022 , 09:08

Tunelul de la Straja face legătura dintre drumul principal care trece prin stațiunea turistică și bisericuța din lemn care poartă hramul Sfinților Constantin și Elena. 

Tunelul sacru din Stațiunea Straja, unic în România

Emil Părău, investitor: Ne-am gândit ca să ajungi la schit e destul de greu de la drum şi atunci mi-a venit idea să fac acest tunel lung de 54 de m, fiind făcut tunelul ne-am gândit ce să pictăm în el şi având un calendar în faţă am văzut că în fiecare zi este câte un sfânt şi am spus ce frumos ar fi ca acest calendar să fie în imagini.

Vezi și

Părinte Dimitrie Ivaşco, stareț Schit Straja: El are trei motive pentru care exită. Unul practic, aşa a şi început, catehetic şi simbolic. Motivul practic este efcetiv că ne ajuta în iernile grele, când zăpada depăşeşte 2 metri să se facă trecerea de la drumul principal în curtea schitului.

Pe acelaşi subiect

Tunelul sfânt are o lungime de 54 de metri și se bucură de lumină naturală, care pătrunde prin ferestrele din lemn, în formă de cruce. În interiorul său sunt pictați 365 de sfinți, câte unul pentru fiecare zi din calendarul ortodox. Tot aici, există și o candelă care stă aprinsă neîncetat. În fiecare zi, este mutată în fața icoanei sfântului care marchează data curentă din calendar. Cei care păşesc prin acest tunel rămân profund impresionaţi.

Credincioşi-reporter: Extraordinar, deci sunt fascinată, foarte frumos.

- Ce va impresionat?

- Senzaţia de profunzime, de adânc, deci e formidabil.

- Mi se pare ca e ceva aparte de ce am văzut, e frumos, deosebit şi îmi place foarte mult. 

- O putere extraordinară îmi creează, ori de câte ori intru în acest tunel. Suntem oameni credincioşi care venim săptămână de săptămână la acest schit. 

După ce aleg Sfântul la care se roagă, credincioşii au parte și de "hrană" sufletească. Este vorba de o trăistuță care ascunde în ea mesaje duhovnicești. După ce parcurg acest tunel, oamenii ajung încărcaţi spiritual la bisericuța din lemn care le iese în întâmpinare. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Tunelul sacru din Stațiunea Straja, unic în România: "O putere extraordinară îmi creează, ori de câte ori intru"