Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Turiști în maiouri, surprinși de salvamontiști când plecau pe un traseu spre Parângul Mic, unde ninge și viscolește

Trei tineri din Arad i-au uimit pe salvamontiștii hunedoreni, care acționează în stațiunea montană Parâng, după ce au pornit pe un traseu montan, în condiții de iarnă, deși doi dintre ei erau îmbrăcați în maiouri.

de Ana Maria Ghiarasim

la 29.11.2021 , 16:39

Turiști în maiouri, fotografiați de salvamontiști când plecau pe un traseu spre Parângul Mic, unde ninge și viscolește Turiști în maiouri, fotografiați de salvamontiști când plecau pe un traseu spre Parângul Mic, unde ninge și viscolește - Salvamont/Facebook

Tinerii fotografiați de salvamontiști au anunțat că vor să plece pe un traseu spre Parângul Mic, la peste 2.500 de metri altitudine. Toți trei aveau rucsacii în spate, dar erau doar în maiouri. „Noroc că au trecut să ne spună unde pleacă. Au fost sfătuiți să își mai ia o haină pe ei.  Aveau în rucsaci, dar nu știm de ce au plecat așa pe munte”, a spus Ovidiu Bodean, șeful Salvamont Hunedoara.

Cei trei tineri sunt din Arad și au venit într-o scurtă vacanță în Parâng, unde ninge și viscolește, iar temperaturile sunt negative. 

Reprezentanții Salvamont Hunedoara au transmis că nu au competență să îi oprească pe turiști sau să îi întoarcă din drum, dar se bucură că știu măcar pe ce traseu au pornit, pentru a le veni în ajutor în caz de nevoie. 

Articolul continuă după reclamă

Ninsori și viscol la munte

Pe acelaşi subiect

Salvamontiştii hunedoreni le recomandă turiştilor să fie prudenţi dacă intenţionează să efectueze drumeţii pe traseele din zona staţiunilor Straja şi Parâng. Avertismentul vine în condițiile în care în toate masivele muntoase din Hunedoara a început să ningă, iar vântul bate puternic.

De altfel, patru turişti care s-au rătăcit duminică în Retezatul Mic au fost salvaţi luni de echipele de salvamontişti trimise în căutarea lor, grupul reuşind să se adăpostească pe timpul nopţii la o stână situată în zona vârfului Piatra Iorgovanului (2.014 metri).

"Turiştii sunt din Bucureşti şi au vârstele cuprinse între 39 şi 43 de ani. Când au fost găsiţi de echipele de salvatori nu au prezentat probleme deosebite de sănătate, dar erau îngheţaţi de frig şi epuizaţi", a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Turiști în maiouri, surprinși de salvamontiști când plecau pe un traseu spre Parângul Mic, unde ninge și viscolește