Video Turiştii s-au înghesuit pe litoral, după 6 zile de steag roşu. La Vama Veche, unul dintre bărbaţii dispăruţi în apă este încă de negăsit
Trupul tânărului care s-a înecat la Eforie Nord, încercând să salveze viaţa unor turişti, a fost recuperat astăzi de salvamari. Bărbatul dispărut vineri seara în valuri, la Vama Veche, este în continuare de negăsit. După şase zile în care nu au avut voie să intre în mare din cauza steagului roşu, turiştii au profitat astăzi din plin.
La Eforie Nord a fost om lângă om în apă. Turiştii abia au aşteptat să se răcorească în valuri, după aproape o săptămână în care au stat mai mult pe mal. Astăzi a fost arborat steagul galben, ceea ce înseamnă teoretic faptul că este permis înotul doar celor experimentaţi. Salvamarii au fost non stop cu ochii pe turişti.
Gelu Vătămănescu, şef salvamari Eforie: Marea a revenit la normal. Este linişte. Se pot distra, noi suntem atenţi, avem grijă de ei.
Şi la Vama Veche, turiştii au venit la plajă de dimineaţă, să recupereze zilele pierdute. Pare că lumea a şi uitat deja tragediile de zilele trecute. Bărbatul care a intrat vineri în mare, deşi era interzis, este în continuare dispărut. Cinci scafandri l-au căutat astăzi în largul staţiunii Vama Veche.
Trupul bărbatului care a vrut să salveze viaţa altor turişti, adus de valuri
- Locurile de joacă din Bucureşti, adevărate capcane pentru copii. În Herăstrău, părinţii sunt anunţaţi pe...
- Tatăl fetei ucise în accidentul de la 2 Mai, răpus de durere, îşi aduce fiica acasă într-un coşciug. Pentru...
- Trupul bărbatului dispărut în mare la Eforie Nord, adus de valuri la mal, după două zile
A fost găsit, în schimb, trupul tânărului care a vrut să salveze viaţa unor turişti, tată şi fiică, la Eforie Nord. Pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete, poliţiştii şi jandarmii au anunţat că vor fi permanent pe plajă atunci când este arborat steagul rosu. Vor încerca sa le explice turiştilor riscurile la care se expun atunci când se aventurează în marea agitată iar cei care le vor ignora sfaturile vor fi amendaţi.
"Sănătatea dumneavostră este mai importantă decât orice. Nu se merită aventura pentru o prostie", a spus unul dintre poliţişti către un turist.
Ce amendă primesc cei care nu respectă indicaţiile salvamarilor
Numai în ultima săptămână, poliţiştii au intervenit la 23 de apeluri care anunţau că turiştii nu respectă indicaţiile salvamarilor.
Olimpia Ceară, purtător de cuvânt IPJ: În urma intervenţiilor au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.000 de lei.
Amenda este cuprinsă între 500 şi 1000 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰