Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Continuă tragediile pe litoral. Un bucureștean s-a înecat la Costinești, alți doi bărbați sunt dispăruți în mare, la Vama Veche şi Eforie

Turiştii de pe litoral nu au învăţat nimic din tragediile petrecute la începutul săptâmânii. La Costineşti, un bărbat din Capitală a ignorat avertismentele salvamarilor, dar şi steagul roşu arborat şi s-a aventurat în apele învolburate ale mării. A fost scos la mal fără suflare. De parcă nu ar fi de ajuns, alte două persoane sunt date dispărute la Vama Veche şi Eforie, după ce au intrat în mare şi nu au mai ieşit. Tragediile s-au petrecut după ce salvamarii şi-au încheiat programul, înainte de lăsarea serii. Atentie, urmeaza detalii si imagini care va pot afecta emotional!

de Redactia Observator

la 19.08.2023 , 07:45

Bărbatul a intrat în mare, deşi steagul roşu, care indică înotul interzis, era arborat la mal. La un moment dat, turiştii îi zăresc trupul plutind, adus cel mai probabil de valuri la mal. Au dat imediat alarma şi mai multe echipaje au intervenit să-l salveze. Mai bine de o oră s-au chinuit medici să-l readucă pe bărbat în simţiri, însă fără succes.

Claudia Tatarici, purtător de cuvânt SAJ Constanța: A fost găsit un pacient în stop cardio-respirator, s-a efectuat protocol de resuscitare, dar din păcate, fără un rezultat favorabil. Pacientul a fost declarat decedat. 

Tată și fiică în apa agitată,  duși de curenții puternici în larg

Vezi și

Nici în Eforie, turiştii nu au ţinut cont de curenţii puternici şi au ignorat cu desăvârşire avertizările salvamarilor. Un tată a intrat cu fiica lui în apa agitată, moment în care curenţii puternici i-au împins în larg. Au fost văzuți de turiști și de un angajat al unui spațiu de joaca. Întrucât programul salvamarilor se încheiase, nu mai era nimeni pe plajă care să îi salveze, aşa că martorii au reuşit să spargă foişorul salvamarilor, pentru a folosi echipamantele de salvare.

Pe acelaşi subiect

Nu au mai stat pe gânduri şi au intrat în apă după ei.  

Băiat: Eram la locul de joacă şi am auzit ţipete după mal "Săriţi că se îneacă!". În apă era un domn cu o fetiţă pe care ii luase apa. Am intrat eu cu trei băieţi de la şezlonguri în apă, eu eram legat cu funie şi o vestă pe mine şi am intrat să îi scoae.

Unul dintre salvatori, rămas captiv în apa mării

Intervenţia voluntarilor a fost o experienţă contracronometru, însă încheiată cu succes. Tatăl şi fiica acestuia au fost aduşi la mal în siguranţă. Nu la fel s-a întâmplat şi cu unul din salvatori, care a rămas captiv în apa mării. 

Băiat: Ne-am dus cât mai mult în larg după el, la un moment dat era aproape de mine la 2 metri de mine, intru la suprafață ca să îl prind, am intrat pe dedesubt și când a venit la suprafață am văzut cum se duce cu capul la fund, în apă. 

La faţa locului, ISU Dobrogea a trimis de urgenţă o echipă formată din șapte scafandri care au pornit în căutarea turistului. În tot acest timp, pe o plajă din Vama Veche un alt bărbat a dispărut în mare. Şi acolo, salvatorii au demarat operațiuni de căutare

Anamaria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea: Bărbatul nu se mai vedea în mare, iar din cadrul Inspectoratului au plecat la faţa locului pentru căutări trei scafandri cu o autospecială.

Căutările celor doi bărbati dipăruţi în mare au fost oprite pe timpul nopţii, însă se vor relua în această dimineaţă. De la începutul verii, bilanţul celor care nu au respectat avertismentele salvamarilor şi au murit înecati a ajuns la 17. În aceste condiţii, secretarul de stat Raed Arafat a luat atitudine şi considera că cei care pun viaţa salvamarilor în pericol, ar trebui amendati.   

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Continuă tragediile pe litoral. Un bucureștean s-a înecat la Costinești, alți doi bărbați sunt dispăruți în mare, la Vama Veche şi Eforie