Turiştii speră să fie restaurată cascada Bigăr: era pe primul top într-un top internţional al celor mai frumoase cascade
Cascada Bigăr, unul dintre cele mai frumoase monumente ale naturii din ţara noastră, s-a năruit aseară. Acumularea de muşchi şi calcar ar fi făcut-o să cedeze sub propria greutate, spune Romsilva.
De fapt s-a pierdut exact clopotul cascadei, partea aceea de muşchi care făcea cascada Bigăr să fie atât de spectaculoasă, căderea de apă încă există. Locul era vizitat anual de zeci de mii de turişti şi ieşise pe locul întâi într-un top internaţional al celor mai frumoase cascade.
"S-a dărâmat. Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat aici!", spune o localnică, şocată de ce s-a îmtâmplat.
Era în jurul orelor 18 când clopotul de calcar al cascadei s-a prăbușit în apele Minișului, chiar sub privirile turiștilor și ale angajaților Parcului Național Bigăr.
"Dintr-o dată am văzut că se desprinde instantaneu o parte din cascada Bigăr. Mai bine zis partea sub formă de clopot. Şi în momentul în care a căzut în apă a făcut şi un zgomot foarte puternic. Aşa, ca de tunet", spune Ilie Sonia, ranger în Parcul Cheile Nerei.
"Din păcate cu natura nu ne putem pune! A fost un fenomen natural ceea ce s-a întâmplat aici la Cascada Bigăr", completează Alin Druja, ranger şi el în Parcul Cheile Nerei.
Cascada a atras mii de turişti de când a fost promovată la nivel mondial de o revistă de turism. Căderea de apă de 12 metri nu impresionează prin mărimea ei, ci prin unicitatea sa: tocmai clopotul din calcar, care s-a prăbuşit ieri, o făcea atractivă. Dintr-un top 8 al cascadelor unice în lume, realizat de The World Geography, Cascada Bigăr a ieșit pe locul întâi.
Cascada a rezistat la două inundaţii catastrofale în primavara anului trecut și acum 5 ani, când apele umflate de ploile torențiale s-au abătut asupra ei.
"Eu ştiu că în anul 1910 a fost o inundaţie catastrofală şi în mod asemănător s-a rupt partea dreaptă a cascadei. Dar de atunci s-a refăcut într-o altă formă. Iar partea stângă, care s-a rupt acum, a rămas", a mai declarat Ilie Sonia.
Ghidul de turism Mircea Jumanca, activist pentru protecția mediului, a declarat pentru Deutsche Welle că de vină pentru prăbuşire ar fi...omul.
"Travertinul, roca din care este formată acea cascadă, este un calcar care se depune constant odată cu trecerea apei dulci. Dar apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie, astfel că roca nu a mai avut parte de necesarul ei natural", a spus acesta.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a respins însă acuzaţiile lui Jumanca şi spune că a fost vorba doar de un fenomen natural.
Turiştii speră acum într-o posibilă restaurare a cascadei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰