Antena Meniu Search
x

Ucigașul tinerei din Giurgiu ar putea fi dat de gol de indiciile lăsate

Indiciile lăsate în urmă l-ar putea da de gol pe ucigaşul tinerei, incendiată într-o valiză, pe un câmp din Ghimpaţi.

de Lorena Rădulescu

la 02.11.2020, 21:56

Vezi și
  • Procurii l-au audiat azi-noapte pe bărbatul care a filmat cadavrul arzând.
  • Este unul dintre martorii-cheie ai acestui dosar.

Specialişti care au intrat în minţile multor criminali ne explică ce greşeli a făcut. Între timp, anchetatorii audiază martori, analizează camere de supraveghere şi încearcă să afle cine este victima cu ajutorul reconstrucţiei faciale.

Procurii l-au audiat azi-noapte pe bărbatul care a filmat cadavrul arzând. Este unul dintre martorii-cheie ai acestui dosar.

Martor: Băiatul venea în trecere şi a văzut acolo multă lume la un loc, văzând atâta lumea la un loc, a oprit şi el şi a filmat. Trebuie să mă luaţi cu atâţia mascaţi de acasă.

În lipsa unui cerc de suspecţi, anchetatorii încearcă să refacă puzzle-ul mortal. Definitoriu pentru următoarele zile este identificarea victimei, iar acest lucru se poate face fie prin recoltarea şi compararea probelor ADN, fie prin reconstrucţia facială.

Victima avea între 20 şi 30 de ani, părul lung, şaten şi aproximativ 1 metru 65 înălţime. Era dezbrăcată atunci când i s-a dat foc. Nu avea asupra ei acte sau bijuterii. Criminaliştii spun că ar putea fi o tânără întâlnită la întâmplare pe care ucigaşul a încercat s-o violeze sau o prostituată ucisă de proxenet. Dar nu exclud să fi fost victima unui triunghi amoros.

Andrei Banu, colonel: Faptul că a fost legată cu sârmă la spate contează enorm de mult, cum a fost făcut nodul, cu mâna, cu patentul, cât de profundă a fost strânsura.

Totul poate fi un indiciu. Chiar şi felul în care criminalul a încercat să scape de cadavru. Pe marginea unui drum extrem de circulat.

Andrei Banu, colonel: Să zic că-i bolnav psihic, nu cred, că nu proceda aşa. E un om care a intrat în disperare, banditul ăsta n-a ştiut ce să mai facă şi practic, ca să se debaraseze de acesta cadavru, a făcut acest scenariu cu incendiere. Credea că prin incendiere dispare cadavrul.

Anchetatorii au adunat imaginile de pe toate camerele de supraveghere aflate pe drumul dintre Bucureşti şi Alexandria. Vor să afle dacă există un autoturism care a staţionat între Ghimpaţi şi Valea Plopilor.

Dan Antonescu, criminolog: Acolo unde a fost găsit cadavrul, nu este locul faptei. Mi-aduc aminte de cetăţenii chinezi, găsiţi în geamantane, fie întregi, fie segmentate cadavrele.

Tânăra a fost ucisă cu două ore înainte să fie abandonată în valiză. Semnalmentele ei au fost trimise către toate inspectoratele de poliţie din România pentru verificări în baza de date a persoanelor dispărute.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Evenimente » Ucigașul tinerei din Giurgiu ar putea fi dat de gol de indiciile lăsate