ULTIMA ORĂ! Poliţiştii l-au găsit pe principalul SUSPECT în cazul bărbatului înjunghiat în parcarea clubului Bamboo, la Mamaia
Poliţiştii constănţeni l-au reţinut, miercuri seară, pe principalul suspect al tentativei de omor care a avut loc duminică dimineaţă, în parcarea unui club din Mamaia, când un bărbat a fost înjunghiat, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore şi dus în arestul IPJ Constanţa.
Poliţiştii constănţeni l-au reţinut, miercuri seară, pe principalul suspect al tentativei de omor care a avut loc duminică dimineaţă, în parcarea unui club din Mamaia, când un bărbat a fost înjunghiat, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore şi dus în arestul IPJ Constanţa.
Potrivit poliţiştilor, în urma cercetărilor desfăşurate în cazul comiterii infracţiunii de tentativă de omor din staţiunea Mamaia, de la sfârşitul săptămânii trecute, oamenii legii au reuşit identificarea principalului suspect. Acesta este un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Năvodari. Miercuri seară, el a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.
Bărbatul a fost dus în arestul IPJ Constanţa, iar joi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Duminică dimineaţă, a avut loc un conflict între mai mulţi tineri, în parcarea unui club din Mamaia. La un moment dat, unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Constanţa, a fost înjunghiat în spate, de o persoană rămasă neidentificată. Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Bărbatul a fost internat în secţia ATI Chirurgie, iar reprezentanţii unităţii medicale au spus că starea sa de sănătate este stabilă. Poliţiştii au deschis atunci o anchetă pentru identificarea şi tragerea la răspundere a agresorului.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰