Video Ultimele 48 de ore de pace în Europa? Serviciile secrete occidentale anunţă că Rusia ar putea declanşa invazia Ucrainei miercuri
Ar putea fi ultimele 48 de ore de pace în Europa. Potrivit serviciilor secrete occidentale, Rusia ar putea declanşa invazia Ucrainei miercuri. Cancelarul Germaniei este cel care face ultimele încercări de evita un conflict armat. Este azi la Kiev şi mâine merge la Moscova. În mod sfidător, Duma de Stat se pregăteşte să recunoască independenţa regiunilor ucrainene Doneţk şi Luhansk.
Asaltul asupra Ucrainei ar urma să înceapă cel mai probabil cu atacuri aeriene și cu rachete asupra infrastructurii militare-cheie, cred serviciile de informaţii americane. Asaltul aerian va fi urmat de unul terestru, din mai multe puncte din est și nord, ipână la înconjurarea Kievului. Mai puţin de două zile ne-ar despărţi de acest scenariul.
Înainte de a da piept cu Vladimir Putin, noul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz s-a oprit la Kiev.
Te-ar putea interesa și: Un tânăr călătorea cu avionul atunci când a văzut ceva bizar lângă bagaj. S-a speriat când a descoperit despre ce este vorba
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: O agresiune militară asupra Ucrainei va duce la un răspuns pe măsură şi sancţiuni pe care le-am pregătit cu atenţie.
- O zi alături de piloţii care ne păzesc spaţiul aerian. Cum încearcă ruşii să afle timpul de reacţie şi...
- WSJ: Pericolul unei invazii ruse în Ucraina zguduie piața mondială a petrolului. Barilul, aproape de 100 de dolari
- Boris Johnson susține că o invazie rusă în Ucraina "ar putea avea loc în următoarele 48 de ore": "Suntem în...
Vladimir Putin s-a întâlnit azi şi cu şeful diplomaţiei, şi cu cel al armatei.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Ministerul rus de Externe va prezenta răspunsurile sale în ce priveşte îngrijorările legate de periculoasa şi nesfârşita extindere a NATO către est, pe spinarea fostelor republici sovietice, inclusiv a Ucrainei.
Ruşi insistă că sunt dispuşi să negocieze. Dar numai dacă primesc asigurări că Ucraina nu va fi primită în NATO.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Bineînţeles că nu este pe placul nostru. Ei (NATO, n.r.) spun că este dreptul fiecărei ţări de a alege, de a adera sau schimba alianţe şi asta nu e de negociat.
Te-ar putea interesa și asta: Fosta soție a lui Cristi Borcea nu se lasă. Ce a făcut Mihaela după încercarea Valentinei Pelinel de a o scoate din afacerile familiei
În aşteptarea unei decizii a lui Putin, militarii ruşi se antrenează de zor atât pe mare, cât şi pe uscat. Şeful armatei recunoaşte că are mobilizate în Vestul ţârii aproape toată torţa militară a ţării.
Ca măsură de precauţie, mai multe companii aeriene şi-au suspendat zborurile spre şi peste Ucraina, aşa că spaţiul de deasupra ţării noastre a fost azi mult mai aglomerat. Operatorii aerieni nu vor să treacă printr-o tragedie ca aceea din 2014, când un zbor cu 298 de oameni la bord a fost doborât deasupra regiunii Doneţk, de o rachetă rusească trasă cel mai probabil de militanţii fideli Kremlinului.
Nici pe deasupra Mării Negre nu mai trec multe avioane. Ruşii fac aici manevre militare cu peste 30 de nave de război.
Boris Johnson, pemierul Marii Britanii: Este o situaţie foarte, foarte periculoasă. Suntem pe marginea prăpastiei. Sunt semne, cum aţi auzit şi de la preşedintele Biden, că (ruşii, n.r.) cel puţin pregătesc ceva ce ar avea loc, cel mai devreme, în următoarele 48 de ore.
Înconjuraţi de sute de tancuri ale ruşilor, ucrainenii încearcă să îşi păstreze optimismul. Unii chiar au sărbătorit Ziua Îndrăgostiţilor. Alţii, se pregătesc să apere ţara de ruşi, indiferent de vârstă. Este şi cazul Valentinei, care are aproape 80 de ani.
"Sunt pregătită să trag. Dacă se întâmplă ceva, îmi voi apăra casa, oraşul, copii", spune Valentina.
Mâine ar putea fi Ziua Z. Şi asta pentru că, după modelul Crimeea, Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, urmează să dezbată un proiect de lege prin care va recunoaşte independenţa regiunilor Doneţk şi Luhansk.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰