Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ultimele pregătiri pentru fluxurile Schengen pe Otopeni. Ce câştigă pasagerii români odată cu intrarea în spaţiul de liberă circulaţie

Au mai rămas doar câteva ore până când vom zbura fără controale în spaţiul de liberă circulaţie. De la miezul nopţii, spunem adio cozilor, după ani lungi de aşteptare. Dar atenţie, am putea fi totuşi verificaţi, aleatoriu. Pe Aeroportul Henri Coandă s-au făcut în ultimele zile pregătiri pentru fluxurile Schengen.

de Bianca Iacob

la 30.03.2024 , 13:28

Ultimele pregătiri pentru fluxurile Schengen pe Otopeni. Ce câştigă pasagerii români odată cu intrarea în spaţiul de liberă circulaţie Ultimele pregătiri pentru fluxurile Schengen pe Otopeni. Ce câştigă pasagerii români odată cu intrarea în spaţiul de liberă circulaţie - Shutterstock

Mai sunt mai puţin de 12 ore până când vom avea aceste schimbări. Dacă vorbim despre cei care călătoresc în spaţiul Schengen, atunci de la controlul de securitate merg direct spre poarta de îmbarcare, nemaifăcând acel control al buletinului sau paşaportului la Poliţia de Frontieră. Este posibil ca, aleatoriu, în aeroport sau în afara aeroportului să ni se ceară cartea de identitate sau paşaportul într-un control al Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră, al celor de la Imigrări sau Jandarmerie.

Controalele se fac pentru a combate migraţia ilegală şi pentru a putea avea totuşi un control atunci când vorbim despre persoane urmărite, să nu se întâmple ca persoanele urmărite să iasă din ţară necontrolate. Dacă este vorba despre cei care călătoresc în ţările non-Schengen, atunci nu se schimbă nimic. După ce trec de controlul de securitate, merg din nou la controlul pentru paşapoarte şi mai departe către poarta de îmbarcare. 

Ce câştigă românii odată cu intrarea în Schengen

Articolul continuă după reclamă

Ce câştigăm noi, care călătorim în ţările Schengen? Ei bine, timp, pentru că nu vom mai fi controlaţi nici înainte de zbor, nici după zbor, atunci când aterizăm într-o ţară Schengen. Primele zboruri vor fi pe Otopeni, la sosiri, la 00:05, sunt 8 zboruri care aterizează într-un interval de o oră pe acest aeroport, iar începând de la 00:00, nu se vor mai face controale pentru cei care călătoresc în Schengen, doar cele aleatorii.

Click AICI pentru tot ce trebuie să ştii despre intrarea în Schengen.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Ultimele pregătiri pentru fluxurile Schengen pe Otopeni. Ce câştigă pasagerii români odată cu intrarea în spaţiul de liberă circulaţie