Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un artefact din Piramida lui Keops a fost găsit într-o cutie de trabucuri din Scoţia

Fragmente de lemn din Marea Piramidă a lui Keops din Giza, Egipt, vechi de aproape 5.000 de ani, au fost regăsite după mai bine de 70 de ani de la dispariţie, într-o cutie de trabucuri ţinută la Universitatea Aberdeen din Scoţia.

de Larisa Andreescu

la 21.12.2020 , 11:01

Piramida lui Keops, Giza, Egipt Un artefact din Piramida lui Keops a fost găsit într-o cutie de trabucuri din Scoţia - iStock | Getty Images
  • Un arheolog a făcut descoperirea.
  • Urma fragmentelor din lemn s-a pierdut.

Descoperirea aminteşte de ţigările faraonului din Hergé, fragmentul din lemn de cedru fiind unul dintre singurele trei obiecte care au fost regăsite în interiorul piramidei în 1872 de arheologul britanic Waynman Dixon.

Două dintre ele, o minge şi un cârlig de bronz folosit pentru construcţie, se află la Muzeul Britanic, dar urma fragmentelor din lemn s-a pierdut.  

Artefact egiptean descoperit într-o cutie de trabucuri, în Scoţia

Articolul continuă după reclamă

În 2001, a apărut o pistă, potrivit news.ro: fragmentul de lemn ar fi putut fi donat Universităţii din Aberdeen (Scoţia), dar nu a putut fi găsit. La sfârşitul anului trecut, Abeer Eladany, asistentă la departamentul de conservare a obiectelor egiptene, a revizuit colecţia asiatică şi a găsit o cutie de trabucuri cu drapelul egiptean. Ea şi-a dat seama că era bucata de lemn care conţinea artefactul pierdut. 

"Când am citit numerele în registrul Egipt, am ştiut imediat despre ce este vorba. Am lucrat la săpături în Egipt, dar nu mi-am imaginat niciodată că aici, în nord-estul Scoţiei, voi găsi ceva atât de important pentru patrimoniul ţării mele. Poate fi doar un mic fragment de lemn, în mai multe bucăți, dar este extrem de semnificativ, dat fiind faptul că este unul dintre singurele trei obiecte recuperate vreodată din interiorul Marii Piramide", a declarat arheologul Eladany. 

Analize recente au permis datarea fragmentului din lemn între anii 3341 şi 3094 înainte de Hristos, adică cu aproximativ 500 de ani înainte de construirea piramidei. 

Potrivit The Guardian, la momentul descoperirilor sale din secolul XIX, Dixon se afla cu dr. James Grant, venit în Egipt pentru a combate holera.

La moartea lui James Grant în anul 1895, colecţia sa a fost moştenită de Universitatea din Aberdeen, unde a studiat. În 1946, fiica sa a donat fragmentul de cedru instituţiei universitare, dar acesta nu a fost listat şi nu a putut fi găsit în ciuda căutărilor. 

Potrivit lui Neil Curtis, responsabil pentru muzeele şi colecţiile speciale de la Universitatea din Aberdeen, rezultatele acestei datări cu carbon reprezintă o "revelaţie" care "va reaprinde cu siguranţă interesul pentru relicvele Dixon şi modul în care acestea pot face lumină asupra Marii Piramide". 

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Un artefact din Piramida lui Keops a fost găsit într-o cutie de trabucuri din Scoţia