Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un "băiat cuminte" a furat pensiile localnicilor din Chiajna. S-ar fi angajat la Poşta Română special pentru această lovitură

Jaf din maşina Poştei! Un angajat a furat aproape 300.000 de lei, banii de pensie ai localnicilor din Chiajna, o comună-cartier a Bucureştiului. A avut un plan simplu, dar care a funcţionat, spun poliţiştii, care încă îl caută. Anchetatorii cred că s-a angajat la Poştă special pentru această lovitură. 

de Bogdan Dinu

la 02.11.2022 , 14:21

Cu maşina plină cu bani, cei doi angajaţi ai Poştei se îndreptau spre Chiajna. 

Însoţitorul transportului, un tânăr de 30 de ani, i-a spus colegului de la volan că i s-a făcut rău şi l-a rugat să oprească la un magazin, ca să îşi cumpere o sticlă cu apă. 

Bogdan Dinu, reporter Observator: Bărbatul a petrecut mai puţin de un minut în magazin. Atât cât să ia sticla cu apa pentru care se scuzase în faţa colegului. Apoi a fugit pe lângă maşina de poştă, în direcţia opusă. Banii erau deja în rucsacul personal. 

Vezi și

Vânzătoarea i-a vândut bărbatului o sticlă cu apă, fără să ştie că acel client era un hoţ cu 278.000 de lei în ghiozdan.

Pe acelaşi subiect

Camera ascunsă - vânzătoare: Omul ăla stătea în maşină, îl aştepta să vină. A crezut că e coadă. A stat aici vreo cinci, zece minute după el. 

Când a văzut că nu se mai întoarce colegul lui, şoferul maşinii de poştă a căutat banii. Nu mai erau în sacul poştal. Şi-a dat seama că ar putea fi considerat complice şi a sunat la poliţie să anunţe că i-a dispărut colegul cu tot cu pensiile localnicilor din Chiajna.

Şofer Poşta Română: Băiat cuminte, dar nu ştiu ce s-a întamplat. I s-a făcut dintr-odată, rău, a vrut să bea apă dar de fapt a fost altă treabă. S-a urcat într-o maşină şi a dispărut. Nu a plecat pe jos, îl aştepta cineva. 

Poşta Române va trimite alţi bani la Chiajna

Poliţiştii îl caută acum pe angajatul poştei care a fugit cu banii de pensii. Cred că a avut un plan bine pus la punct şi s-a angajat la poştă doar pentru acest tun. 

Claudia Bibire, Poşta Română: Este angajat de puţin timp. Are două săptămâni. Ştim că s-a plecat cu banii. 

Vestea jafului din maşina de poştă s-a răspândit repede printre localnicii din Chiajna care aşteptau pensia. 

Localnic: O hoţie nenorocită. Ce să facem... poliţia are acum o problemă să îi prindă repede să nu cheltuie banii. 

Localnic: Să rămână oamenii, pensionarii fără pensie e groaznic. Aşa ceva nu se poate. E sub orice critică.

Reprezentanţii Poştei Române spun că vor trimite alţi bani la Chiajna, ca să nu rămână vârstnicii fără pensii.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Un "băiat cuminte" a furat pensiile localnicilor din Chiajna. S-ar fi angajat la Poşta Română special pentru această lovitură