Un pensionar din Capitală, jefuit de 15.000 de euro, după ce a apelat la serviciile unei dame de companie
Un bărbat din Bucureşti, în vârstă de 68 de ani, care şi-a dorit o aventură de-o noapte, a rămas fără 15.000 de euro. După ce a plătit o damă de companie, a fost jefuit de pretectorul acesteia, care a văzut unde ţinea banii.
Doi bărbaţi, vecini, au consumat alcool împreună în locuinţa unuia dintre ei din Sectorul 5. Pensionarul, în vârstă de 68 de ani, a vrut să cheme o damă de companie. Vecinul său, mai tânăr, în vârstă de 46, ştia pe cineva şi a apelat la serviciile ei.
La domiciliul victimei a venit o femeie, însoţită de un bărbat, care cel mai probabil era protectorul ei. Victima a scos suma de 100 de lei de sub saltea pentru a o plăti, în schimbul serviciilor sexuale. Bărbatul care o însoţea a văzut unde sunt ascunşi banii, aşa că s-a năpustit asupra pensionarului. După ce i-a aplicat mai multe lovituri, a fugit cu suma de 15.000 de euro.
"Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, cei doi bărbaţi ar fi permis accesul în locuinţă unor persoane, iar în acest context bărbatul în vârstă de 68 de ani ar fi fost agresat fizic şi deposedat de suma de 15.000 de euro, de către una dintre persoanele care au pătruns în locuinţă. În urma activităţilor, a fost identificat cel bănuit de săvârşirea faptei, respectiv un bărbat, în vârstă de 39 de ani”, a precizat Direcția Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat şi condus la audieri.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰