Video "Un fâsâit, o bubuială şi trosc a căzut". Zborul dronei prin ochii vasluienilor
Pentru prima oară de când avem un război lângă noi, o dronă rusească a survolat, pe timp de zi, vreme de mai bine de două ore, nestingherită, mari oraşe din România. Piloţii, autorizaţi să o distrugă, n-au putut face asta în condiţii de siguranţă, explică ministrul Apărării. Nu mai vorbim aşadar de episoade izolate, la graniţă, ci despre un pericol care planează, iată, deasupra noastră. L-au simţit astăzi oamenii din trei judeţe. Dispozitivul a intrat peste 100 km pe teritoriul nostru şi a traversat Tulcea, Galaţiul şi Vrancea. Când părea că drona a ieşit de pe radare, dispozitivul a fost găsit în curtea unei familii din Vaslui. Ministrul Apărării recunoaşte că Rusia ne provoacă tot mai des.
"A bufnit rău tare, cred că atunci când s-a prins acolo în copac, am auzit-o mai de departe", a declarat un localnic.
Panică în plină zi
Aşa s-a încheiat cel mai lung survol al unei drone ruseşti pe teritoriul românesc. Iniţial, avioanele de luptă au fost întoarse la sol pe motiv că drona ar fi ieşit din ţară prin Galaţi. La scurt timp însă, într-o comună din Vaslui, un localnic s-a trezit cu un dispozitiv aerian în propria gospodărie. Vestea a circulat rapid prin sat. La fel şi panica.
"În jurul orelor 10:30 s-a izbit de un copac, s-a prăbuşit. Proprietarul casei era împreună cu soţia şi copilul în casă şi la un moment dat a auzit un zgomot puternic. După un vecin a venit şi i-a spus că a văzut acel obiect", a declarat Cezar Ticu, primar Puieşti.
"Un fâsâit, o bubuială şi trosc gata a căzut. Ca o armă de vânătoare un pic mai tare. Aripi de polistiren şi un motor ca de drujbă bănuiesc", mai spune un localnic.
A urmat o adevărată desfăşurare de forţe în locul în care a căzut drona. Un elicopter al armatei a supravegheat zona de sus în timp ce, la sol, un echipaj antitero s-a asigurat că drona nu mai reprezintă un pericol. Autorităţile au adus inclusiv motopompe pentru a goli iazul din apropiere unde ar fi putut cădea şi alte resturi din aparatul de zbor.
"Zona a fost sigilată, până când cei care fac aceasta ancheta nu se vor pronunţa asupra elementului care a căzut, dacă era drona sau nu, nu putem să comunicam astfel de lucruri", a declarat Eduard-Andrei Popica, prefect de Vaslui.
Până să ajungă în Vaslui, drona a zburat pe timp de zi, mai bine de două ore, deasupra a trei judeţe. O situaţie fără precedent. Primul RO Alert s-a dat la 7 dimineaţa, în Tulcea. Au urmat Galaţi şi Vrancea. Radarele Armatei au surprins-o inclusiv în Focşani, la 100 de kilometri distanţă de graniţă.
Nu au reuşit să o doboare
Cele doua aeronave Eurofighter taifun care au decolat de aici de la baza militară din Mihail Kogalniceanu pentru monitorizarea spaţiului aerian au revenit în jurul orei 10 şi 40 de minute după ce şi-au încheiat misiunea.
Coincidenţă sau nu, incidentul s-a suprapus cu vizita şefului Forțelor Terestre ale SUA în Europa la baza Mihail Kogălniceanu. Ministrul Apărării susţine că drona nu putea fi doborâtă în siguranţă pentru că zona era plină de case.
"O nouă provocare a Rusiei la adresa României. O dronă pe care armata română şi Eurofighetele germane au încercat să o dea jos. A fost gasită o dronă undeva în judeţul Vaslui, o dronă fără încărcătură probabil e aceeaşi dronă. Nu au tras în ea și probabil ori a rămas fără combustibil, ori a pierdut comanda. Putea fi distrusă dacă se întruneau toate condițiile: piloții trebuiau să o vadă, să angajeze, să blocheze pe radar și să poată trage în ea cu o rachetă. Iată că n-au reușit, din nou. Mi-aș fi dorit să o dea jos", a declarat Ionut Moşteanu, ministrul Aparării.
Piloţii au văzut drona, doar că aparatul trecuse deja graniţa la vecinii ucraineni. Vorbim despre o dronă Gerbera, de origine rusească, de data aceasta fără încărcătură explozivă. Un astfel de dispozitiv poate zbura până la 600 de km, cu o viteză de 160 de km/oră. Este acelaşi tip de dronă care a căzut pe acoperişul unei case din Republica Moldova, tot în această dimineaţă. În total, şase drone au zburat neautorizat deasupra vecinilor noştri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰