Video Un șofer de 23 de ani s-a urcat băut la volan și a plonjat cu mașina direct într-o casă
S-a crezut regele șoselelor și a fost la un pas de moarte. Un șofer de 23 de ani din Suceava s-a urcat băut la volan, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei și a plonjat cu mașina direct într-o casă. Bărbatul a scăpat fără nicio rană, în timp ce un tânăr de 18 ani, pasager în mașină a fost rănit.
Accidentul a avut loc pe DJ 177C, pe raza comunei Capu Câmpului. Șoferul teribilist s-a urcat băut și a călcat accelerația. La un moment dat a pierdut controlul volanului, s-a izbit de un podeț și a lovit etajul unei case. Testat cu aparatul etilotest, șoferul avea o alcoolemie de 0,72 mg/l în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Ce spun polițiștii
La data de 01.03.2026, ora 05:20, Poliția Orașului Gura Humorului a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Capu Câmpului, pe DJ 177C a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii deplasati la fața locului au constatat faptul că un tânăr de 23 ani din comuna Capu Câmpului a condus autoturismul pe DJ 177C pe raza localității Capu Câmpului, către localitatea Valea Moldovei, iar pe fondul vitezei excesive si a consumului de alcool a părăsit partea carosabilă și a acroșat un podeț, autoturismul fiind proiectat în clădirea unui imobil.
In urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a unui tanar de 18 ani, pasager in auto.
Șoferul nu a suferit leziuni, iar fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰