Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un nou headliner anunţat la "Beach, please!": "Îmi place foarte mult, are o energie fabuloasă"

Peste 500.000 de participanți în cinci zile, cea mai mare scenă montată vreodată în Europa și artişti internaţionali de renume. "Beach, Please!" s-a transformat rapid în cel mai mare festival urban din Europa, iar ediţia din 2026 a strâns şi mai mulţi curioşi. Şi tocmai a fost anunţat un nou headliner.

de Andra Costea

la 02.03.2026 , 08:40

Zeci de oameni au aşteptat cu nerăbdare marele anunţ. Un nou nume scos direct din topurile internaţionale completează line-up-ul de la "Beach, Please!".

YEAT, unul dintre cei mai influenți artiști ai noii generații de trap și rage revine la Costinești după aparițiile explozive din 2024 și 2025.

"L-am anunțat pe YEAT, un artist care este pe jumătate român, dar care domină topurile muzicii hip-hop la nivel global. E a treia oară când vine la festivalul nostru și așadar completează un line-up în care avem deja nume precum Playboy Carti, Future, Don Torival, Quavo și acum YEAT. Este cel mai tare line-up, nu se compara nimic în Europa cu ce avem la nivel de artiști din România, și asta se vede în numărul de cetățeni străini care anul ăsta și-au cumpărat bilet. Este ceva foarte, foarte diferit de orice festival din lume. Restaurante, promenadă, vegetație, pomi, e cu totul diferit de orice ai mai văzut. De regulă, festivalurile se fac într-un câmp, o scenă și câteva rulote de mâncare. Noi am construit o întreagă infrastructură acolo", a explicat Andrei Şelaru, antreprenor şi youtuber cunoscut ca Selly.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În cadrul evenimentului a fost difuzat şi un aftermovie al ediţiei anterioare.

"Am vrut să surprind cum este experiența unui om care vine, care nu a fost niciodată la festival și care vrea să vină pentru prima dată. Să vadă energia oamenilor, cum toată lumea e fericită, cum nu contează nimic în zilele acelea de festival", a explicat Andrei Mija, regizorul filmului.

Următorul artist care va completa line-up-ului festivalului fenomen va fi anunţat pe 12 martie.

Andra Costea Like

Mi-am început călătoria ca jurist crezând că asta este singura metodă de a lucra cu adevărul. Curiozitatea şi ambiția însă m-au împins să explorez întotdeauna profunzimea fiecărei povești iar asta m-a făcut să realizez predilecţia mea către jurnalism.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că războiul din Orientul Mijlociu se va extinde?
Observator » Evenimente » Un nou headliner anunţat la "Beach, please!": "Îmi place foarte mult, are o energie fabuloasă"