Video 3 avioane de vânătoare americane, doborâte accidental de apărarea aeriană din Kuweit. Piloţii au supravieţuit
Noi informații ies la iveală în cazul avioanelor americane prăbușite în Kuweit. Oficialii americani au confirmat că trei aeronave F-15E Strike Eagle, implicate în Operațiunea "Epic Fury", au fost doborâte accidental de sistemele de apărare aeriană din Kuweit, în contextul unor lupte intense care au inclus atacuri iraniene cu rachete balistice, drone și avioane de luptă. Toți cei șase membri ai echipajelor s-au catapultat în siguranță și sunt în stare stabilă, potrivit Centrului de comandă american.
Trei avioane americane F-15E Strike Eagle care zburau în sprijinul Operațiunii Epic Fury s-au prăbușit deasupra Kuweitului în urma unui atac accidental.
În timpul unor lupte active, care au inclus atacuri din partea aeronavelor iraniene, rachetelor balistice și dronelor, avioanele de vânătoare ale Forțelor Aeriene ale SUA au fost doborâte din greșeală de sistemele de apărare aeriană ale Kuweitului.
"Toți cei șase membri ai echipajelor s-au catapultat în siguranță, au fost recuperați și se află în stare stabilă. Kuweitul a recunoscut acest incident, iar noi suntem recunoscători pentru eforturile forțelor de apărare kuweitiene și pentru sprijinul lor în această operațiune în curs", a tranmis Centrul de comandă american.
6 membri ai echipajelor s-au catapultat în siguranță
Videoclipuri geolocalizate de CNN au arătat un avion de luptă prăbușindu-se în Kuweit și un pilot care s-a catapultat cu parașuta.
CNN a contactat Comandamentul Central al SUA pentru comentarii.
"Autoritățile competente au demarat imediat operațiuni de căutare și salvare", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Kuweit, colonelul Said Al-Atwan.
"Echipajele au fost evacuate de la locurile prăbușirii și transferate la spital pentru evaluarea stării de sănătate și pentru a li se acorda îngrijirile medicale necesare", a adăugat el.
Imaginile analizate de CNN surprind un avion cuprins de flăcări care se prăbușește în spirală. Potrivit geolocalizării realizate de jurnaliștii americani, aeronava s-ar fi prăbușit la mai puțin de 10 kilometri de baza americană Ali Al Salem din Kuweit.
Analiza CNN sugerează că ar fi vorba despre un avion de vânătoare cu două motoare, tip F-15.
Pilotul a reușit să se catapulteze, însă cauza prăbușirii nu a fost încă anunțată.
În dimineața zilei de luni, Kuweitul a respins un val de drone, marcând a treia zi de lovituri de represalii iraniene asupra statelor din Golf, ca răspuns la atacurile lansate de Statele Unite și Israel împotriva Iran.
Ce spune mass-media iraniană
Mass-media iraniene au raportat luni doborârea unui avion de vânătoare american F-15 destinat să atace teritoriul Iranului și care a căzut în Kuweit, în timp ce această țară a anunțat că mai multe aeronave americane s-au prăbușit luni, dar că membrii echipajului au supraviețuit.
"Un avion de vânătoare F-15 al armatei agresoare a Statelor Unite, care încerca să violeze spațiul țării, a fost lovit și doborât de apărarea antiaeriană a Republicii Islamice Iran", a anunțat agenția Tasnim, care are legături cu Gardienii Revoluției.
Mass-media au indicat că epava aeronavei a căzut în Kuweit ca urmare a apropierii de acest teritoriu.
Gardienii Revoluției au anunțat luni dimineață un nou val de atacuri asupra unor obiective guvernamentale și militare în mai multe puncte din Israel, care a lansat sâmbătă, împreună cu SUA, un război împotriva Iranului.
În timpul războiului de 12 zile din iunie 2025, în care Israelul și SUA au bombardat Iranul, televiziunea de stat iraniană a raportat, de asemenea, doborârea unor avioane de vânătoare israeliene, afirmații pe care ulterior le-au retras.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰