Observator » Evenimente » Un şofer de 70 de ani a fost la un pas să îşi omoare soţia şi nepoata, în accident. A adormit pe autostradă

Video Un şofer de 70 de ani a fost la un pas să îşi omoare soţia şi nepoata, în accident. A adormit pe autostradă

Andreea Filip | Timp citire: 2 minute
Publicat la 12.06.2026, 19:42 | Modificat la 12.06.2026, 19:42

Vacanţă încheiată tragic pentru doi bunici şi nepoata lor. Maşina în care se aflau cei trei s-a înfipt în glisiera metalică de pe Autostrada Soarelui. Femeia este în stare gravă şi ajuns la spital. Copila de doi a fost salvata ca prin minune de scaunul de maşină în care se afla. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că a adormit la volan. Statisticile dau fiori- 20% dintre accidente sunt provocate de şoferi pe care îi iau somnul în timp ce conduc.

Cei doi bunici şi nepoata lor se întorceau spre Bucureşti, din vacanţa de la Olimp. La un moment dat, pe Autostrada Soarelui, în dreptul oraşului Cernavodă, şoferul a pierdut controlul maşinii, iar autoturismul a izbit violent parapetul de pe mijlocul şoselei.

"Bărbatul de 70 de ani ar fi adormit la volan, cel puţin aşa le-a povestit poliţiştilor. A intrat în glisiera metalică, iar aceasta a străpuns parbrizul şi a ieşit prin lunetă. Pe bancheta din spate se aflau bunica şi nepoata de doi ani", transmite Andreea Filip, reporter Observator.

Mai mulţi şoferi au oprit imediat şi au sărit în ajutorul victimelor. Au sunat la 112 şi au scos-o pe micuţă din maşină. Şansa copilei a fost că era fixată într-un scaun special. Bunica fetei a fost rănită grav.

Articolul continuă după reclamă

Bunica fetiţei, preluată de elicopterul SMURD

Un elicopter a transportat-o pe femeie de urgenţă la spitalul din Constanţa.

"Din păcate, o victimă a fost inconştientă, intubată şi preluată de elicopterul SMURD, iar celelalte două victime, conştiente, cooperante", a declarat Ana Maria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea. 

"Şoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negativ", a susţinut Andreea Ambroze, purtător de cuvânt IPJ Constanţa.

Pe acelaşi subiect

Trafic blocat ore întregi pe sensul spre Bucureşti

Accidentul a dat peste cap traficul pe sensul spre Bucureşti.

Timp de trei ore, pe autostrada Soarelui, pe sensul către Bucureşti, s-a circulat pe o singură bandă, astfel că s-au fost cozi şi de trei patru kilometri.

Oboseala la volan provoacă aproximativ o cincime din totalul accidentelor rutiere, fiind considerată la fel de periculoasă ca și consumul de alcool. Oboseala loveşte în special între orele 02:00 noaptea și 06:00 dimineaţa şi după-amiaza între orele 13:00 și 15:00. Accidentul de azi s-a întâmplat la ora 14. Nu conduceţi, dacă vă simţiţi obosiţi! Faceţi pauze dese şi evitaţi călătoriile lungi.