Observator » Evenimente » Un şofer din Bucureşti, băut şi cu permisul anulat, s-a răsturnat cu maşina pe o cale ferată din Sectorul 3

Video Un şofer din Bucureşti, băut şi cu permisul anulat, s-a răsturnat cu maşina pe o cale ferată din Sectorul 3

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 31.08.2025, 08:31 | Modificat la 31.08.2025, 08:31

Inconştienţa unui şofer ar fi putut provoca o tragedie, aseară, în sectorul 3 al Capitalei. Bărbatul s-a urcat băut la volan, a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat direct pe calea ferată.

Nu şi-a pus în pericol doar propria viaţă, ci şi pe cea a pasagerului din dreapta. Poliţiştii care au ajuns la locul accidentului au avut surpriza să afle că şoferul consumase o cantitate uriaşă de alcool. 

Testul a indicat o alcoolemie de peste 1 la mie. Şi mai grav: bărbatul avea permisul anulat, astfel că poliţiştii au demarat o anchetă. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.