Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un tânăr din Măcin, cu mandat de arestare pe numele lui, a spulberat cu mașina un jandarm în misiune care încerca să-l oprească. Tribunalul l-a lăsat LIBER

Bărbatul în cauză este judecat pentru tentativă de omor după ce a lovit intenționat cu mașina un jandarm aflat în timpul misiunii, care încerca să-l oprească.

de Redactia Observator

la 26.10.2017 , 17:33

Un tânăr din Măcin, cu mandat de arestare pe numele lui, a spulberat cu mașina un jandarm în misiune care încerca să-l oprească. Tribunalul l-a lăsat LIBER

Bărbatul în cauză este judecat pentru fapte de ultraj și tentativă de omor după ce a lovit intenționat cu mașina un jandarm aflat în timpul misiunii (care încerca să îl oprească în trafic, în vederea punerii în aplicare a unui mandat de arestare emis pe numele inculpatului).

Conform procurorilor, un echipaj mixt format din subofiţerul de jandarmi Rădulescu Ionuţ din cadrul I.J.J. Tulcea şi trei lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Măcin au oprit în trafic pe DN 22 la intrarea în oraşul Măcin autoturismul marca Mercedes, în vederea punerii în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei închisorii.

Conducătorul auto a refuzat să însoţească pe agenţii constatatori la sediul poliţiei şi a plecat în viteză de la faţa locului, lovind frontal cu maşina pe subofiţerul de jandarmi Rădulescu Ionuţ care încerca să-l oprească.

Articolul continuă după reclamă

Recent, dosarul a revenit de la Camera preliminară, acolo unde judecătorul delegat a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ion Marian, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, în varianta normativă ultraj prin tentativă de omor, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.

Menționăm faptul că Tribunalul a decis, de asemenea, că se impune judecarea lui în stare de libertate, decizie contestată de procurorii tulceni, dar menținută de magistrații Curții de Apel Constanța.

Astfel, Tribunalul a admis cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauţiune pe o durată de 60 de zile și i-a impus inculpatului Ion Marian o serie de obligaţii, printre care să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la Poliţia Oraşului Măcin desemnată cu supravegherea sa conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu depăşească limita teritorială a oraşului Măcin decât cu încuviinţarea prealabilă a Tribunalului Tulcea,  să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, respectiv de martori. (sursa)

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la unele produse tradiţionale de Crăciun, din cauza scumpirilor?
Observator » Evenimente » Un tânăr din Măcin, cu mandat de arestare pe numele lui, a spulberat cu mașina un jandarm în misiune care încerca să-l oprească. Tribunalul l-a lăsat LIBER