Video Universitatea Titu Maiorescu, prejudiciu de 24 de milioane €. Ar fi construit un bloc de locuințe, în loc de cămin și spital pentru studenți
Universitatea Titu Maiorescu e în mijlocul unui scandal penal. Conducerea universităţii private ar fi folosit un teren luat în chirie de la primărie pentru a constui bloc de locuinţe în loc de cămin şi spital pentru studenţi. Apartamentele au fost vândute pe bani mulţi. Anchetatorii vorbesc de un prejudiciu de 24 de milioane de euro. Rectorul universităţii neagă acuzaţiile.
Universitatea privată Titu Maiorescu a fost plină astăzi de poliţişti şi procurori. Au căutat acte care să le arate cum a ajuns un cămin construit pe terenul concesionat de la primăria capitalei bloc de locuinţe vândut pe milioane de euro.
Corina Matlinschi, reporter Observator: Pe acest teren aflat chiar la bulevardul principal ar fi trebui să fie construite un cămin studențesc și un spital. Universitatea ar fi făcut în schimb un bloc de locuințe, iar primii beneficiar la preț redus ar fi fost cadrele universitare. 40 de apartamente ar fi fost vândute, spun surse din anchetă, cu sume cuprinse între 80.000 și 150.000 de euro, în funcție de dimensiune.
Contracte de milioane de euro acordate de reprezentanții universității
Aşadar, în loc să stea studenţii în clădire, stau profesorii. Documentele şi contractele ar fi fost modificate şi semnate cu dedicaţie la anumiţi notari: "Persoane cu putere de decizie din cadrul unității ar fi acordat anumite contracte de prestări servicii unor persoane juridice, în mod preferențial, pe fondul unor legături personale (...), în valoare de peste 24 de milioane de euro", se arată în anchetă.
Percheziţii au fost şi la Primăria Capitalei, dar şi la Primăria Sectorului 4, de unde universitatea a obţinut autorizaţiile.
Violeta Boerescu, purtător de cuvânt Primăria Sectorului 4: Primăria Sectorului 4 a pus la dispoziția autorităților o serie de documente din anul 2006, referitoarea la autorizarea construcției și la recepția unei clădiri cu funcționalitate de cămin studențesc. Menționăm că Primăria Sectorului 4 a respectat și va respecta cu strictețe prevederile legale.
Primăria Capitalei nu a comentat situaţia de la Universitatea Titu Maiorescu
Conducerea Universităţii în schimb spune că <ilustrăm carton din comunicat> toate construcţiile au fost realizate legal, cu avizul juriștilor și aprobarea Consiliului de Administrație și al Senatului Universității. Rectorul neagă acuzaţiile.
Daniel Cochior, rector universitate: Nu e vorba de prejudiciu, fiind universitate privată, chiar o universitate de elită în România. Nu a fost vândut niciun apartament. Universitatea nu a vândut nimic, lăsaţi ancheta să-şi facă demersul.
Sorin Câmpeanu, ministrul Educației: Rectorul universității este cel care își asumă răspunderea pentru gestionarea bazei materiale și pentru legalitatea actelor emise. Ministerul Educației nu finanțează de nici un fel învățământul superior privat.
Anchetatorii au ridicat mai multe documente, iar în zilele următoare cei vizaţi de anchetă vor trebui să dea explicaţii în faţa procurorului. Universitatea nu se află pentru prima dată în mijlocul unui scandal cu iz penal. În vara anului 2019, cel care este şi acum preşedintele universităţii, Iosif Urs, a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior pus sub control judiciar după ce ar fi dat subiectele de examen la licenţă unor studenţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰