Antena Meniu Search
x

Curs valutar

'Urmaşul' lui Ştefan cel Mare din Suceava şi-a înmatriculat maşina cu propriul nume

Un bărbat din Suceava, care în urmă cu câţiva ani a revendicat în instanţă Moldova pe motiv că ar fi urmaşul lui Ştefan cel Mare, a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină neînmatriculată care avea înscris pe plăcuţe chiar numele proprietarului.

de Alin Tarnovschi

la 31.10.2019 , 12:04

Un bărbat din Suceava, care în urmă cu câţiva ani a revendicat în instanţă Moldova pe motiv că ar fi urmaşul lui Ştefan cel Mare, a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină neînmatriculată care avea înscris pe plăcuţe chiar numele proprietarului.

Poliţiştilor din Frătăuţii Noi nu le-a venit să creadă atunci când au văzut, pe şosea, autoturismul marca Smart care avea trecut pe plăcuţele de înmatriculare numele 'Cornel Cernoschi'.

Agenţii l-au tras pe dreapta pe şofer şi i-au cerut documentele maşinii, precum şi permisul de conducere şi actul de identitate.

Articolul continuă după reclamă

Şoferul, Cornel Cernoschi, le-a explicat senin că el nu se supune legilor din România şi nu a considerat necesar ca maşina lui să fie înmatriculată.

Bărbatul, care locuieşte în comuna Dorneşti din Suceava, le-a prezentat poliţiştilor copii după buletin şi permis, ambele documente fiind expirate de câţiva ani.

Unicul 'urmaş' al domnitorului Ştefan cel Mare a considerat că maşina sa nu trebuie înmatriculată

'Urmaşul' lui Ştefan cel Mare şi-a înmatriculat singur maşina

De asemenea, maşina nu avea ITP sau asigurare RCA, iar plăcuţele de înmatriculare oficiale îi fuseseră reţinute în urmă cu câteva zile tocmai pentru lipsa ITP-ului şi asigurării.

De asemenea, şoferul le-a explicat poliţiştilor că drumul pe care circula este public şi are voie să circule pe el pentru că plăteşte accize la combustibil, notează monitorulsv.ro.

'Urmaşul' lui Ştefan cel Mare a fost condus la sediul Poliţiei, acolo unde a fost înştiinţat că pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui autovehicul cu numere false de înmatriculare, iar pentru lipsa ITP-ului şi asigurării a fost amendat.

Cornel Cernoschi a intrat în atenţia autorităţilor în urmă cu câţiva ani, atunci când a revendicat în instanţă Moldova, dar şi Ţara Românească şi Ardealul, motivând că este descendent al domnitorului Ştefan cel Mare.

Alin Tarnovschi Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Evenimente » 'Urmaşul' lui Ştefan cel Mare din Suceava şi-a înmatriculat maşina cu propriul nume