Venus, un polițist din Caraș-Severin, a murit la doar 42 de ani. Sindicatul Europol: "Ați scăpat de încă o pensie specială"
Mesaj dur al Sindicatului Europol, după ce un polițist din Caraș-Severin, șef de post în cadrul Serviciului de Poliție Transporturi, a murit fulgerător la doar 42 de ani.
Venus Mustăcilă a murit în urma unui infarct, iar reprezentanții Sindicatului Europol susțin că stresul, presiunea volumului de muncă, programul de lucru haotic și multe alte consecințe ale profesiei de polițist ar fi contribuit decisiv la decesul bărbatului.
"Stimați" politicieni, ați scăpat de încă o pensie "specială", așa cum vă place să îi spuneți.
La 42 de ani, colegul nostru Venus Mustăcilă, șef de post în cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Caraș Severin a murit. A lăsat în urmă 2 copii care își vor aminti de tatăl lor doar din poze și din puținele momente petrecute împreună.
Colegii sunt și acum șocați de faptul că nu îl vor mai revedea pe Venus printre ei. Nu era cunoscut cu probleme medicale, însă stresul, presiunea volumului de muncă, programul de lucru haotic și multe alte consecințe ale profesiei de polițist au contribuit decisiv și i-au generat un infarct.
- Sindicatul Europol: Ajutaţi-ne să găsim un poliţist care să îl sancţioneze pe Klaus Iohannis
- Poliţist din Vaslui, luat la pumni de un individ fără mască. Bărbatul s-a înroşit la faţă când a auzit de...
- Lacrimi de durere pentru Sergiu, poliţistul din Huşi găsit mort în casă. Va fi condus pe ultimul drum doar de...
Vârsta medie de pensionare în Poliție este de aproximativ 52 de ani. Speranța de viață după pensionare nu depășește cu mult 10 ani. Pensia medie în rândul polițiștilor cu funcții de execuție este de 3900 lei. Pensiile militare nu sunt pensii "speciale". Cine ar fi dispus să primească câteva sute de lei în plus la pensie dar să nu prindă vârsta de 62 de ani?! Asta în condițiile în care speranța de viață în România este de aproximativ 75 de ani", este mesajul postat pe Facebook de Sindicatul Europol.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰