Antena Meniu Search
x

Curs valutar

VESTE BUNĂ pentru familiile cu venituri mici. Ce se va întâmpla cu alocaţia acordată acestor familii

Acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei, de care beneficiază familiile cu venituri reduse care au copii în întreţinere, nu va mai fi condiţionată de plata impozitelor şi taxelor locale pentru bunurile pe care le deţin în proprietate, a stabilit Guvernul printr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată joi.

de Redactia Observator

la 28.06.2016 , 21:41

Acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei, de care beneficiază familiile cu venituri reduse care au copii în întreţinere, nu va mai fi condiţionată de plata impozitelor şi taxelor locale pentru bunurile pe care le deţin în proprietate, a stabilit Guvernul printr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată joi.

Potrivit legislaţiei în vigoare, familiile care beneficiază de alocaţia de susţinere au obligaţia achitării taxelor şi impozitelor locale până la 31 martie a fiecărui an, în caz contrar fiind suspendată plata acesteia.

Începând cu aprilie 2016, pentru circa 3.100 de familii beneficiare a fost suspendată plata alocaţiei pentru susţinerea familiei din cauza faptului că nu şi-au îndeplinit obligaţia plăţii impozitelor şi taxelor locale. Aceste familii sunt expuse riscului de excluziune socială, considerent pentru care Guvernul a decis să nu mai condiţioneze plata acestei alocaţii pentru susţinerea familiei de achitarea impozitelor şi taxelor locale, precizează Executivul.

Articolul continuă după reclamă

Actul normativ adoptat marţi stabileşte, de asemenea, că plăţile vor fi reluate din oficiu pentru familiile cărora le-a fost sistat acest drept, inclusiv pentru perioada în care alocaţia pentru susţinerea familiei a fost suspendată.

Alocaţia pentru susţinerea familiei este o formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani şi se acordă în baza Legii 277/2010. Aceste alocaţii se acordă familiilor ale căror venituri lunare pentru fiecare membru sunt mai mici de 530 de lei şi se calculează în funcţie de numărul de copii şi de venitul pentru fiecare membru al familiei.

Prin modificări legislative adoptate de Parlament în cursul anilor 2015 şi 2016 s-a stabilit eliminarea condiţiei plăţii ajutoarelor sociale acordate în baza Legii privind venitul minim garantat şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului de achitarea impozitelor şi taxelor locale.

Sursa: news.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » VESTE BUNĂ pentru familiile cu venituri mici. Ce se va întâmpla cu alocaţia acordată acestor familii